Urs prins într-un laț de sârmă oțelită, salvat de autorități

Urs prins într-un laț de sârmă oțelită, salvat de autorități

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Misiune dificilă, joi seara, pentru polițiștii hunedoreni din cadrul Poliţiei Orașului Petrila și pentru jandarmi. Aceștia au fost anunțați de un paznic de vânătoare că în zona Taia din localitate se află un urs prins într-un laț.

„La data de 7 septembrie, în jurul orei 20:05, poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Petrila, au fost sesizați de un paznic de vânătoare despre faptul că în localitatea Petrila, în zona Taia, se află un urs viu, prins într-un laț.


Echipa operativă formată din lucrători din cadrul serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase şi ai Poliţiei Orașului Petrila, care s-a deplasat la faţa locului, a constatat faptul că în zona Taia, în extravilanul orașului Petrila, la aproximativ 500 m de locuințele din acea zonă deluroasă, se află un urs viu, adult, prins de picior într-un laț format dintr-o sârmă oțelită. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic și continuă cercetările în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei și a luării măsurilor legale”, a transmis IPJ Hunedoara.

Paza locului în care s-a aflat ursul a fost asigurată pe durata nopții de jandarmi, până în cursul acestei dimineți, când un medic veterinar sosit la fața locului a tranchilizat ursul, iar în urma examinării acestuia s-a constat că animalul prezenta o excoriație și edem ușor la piciorul drept din spate, nefiind constatate fracturi sau leziuni incompatibile cu viața, astfel că a fost eliberat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.