p>
Îndrăgita destinație care a devenit cunoscută sub numele de „Mic dejun la Margina o ofertă turistică atractivă pentru un număr tot mai mare de vizitatori, a câștigat un nou premiu european, la Ljublijana. Selectat de curatorii „Big See” pentru ediția din acest an, „Mic dejun la Margina” a primit Premiul BIG SEE Tourism Design Award 2023 – la categoria Povestea creativă și identitatea ca experiență.
Scopul instituției Big este acela de a încuraja inițiativele creatoare și de a le aduce aproape de publicul larg, iar Big See, cea mai nouă platformă, reunește 21 de țări și 340 de milioane de oameni din Europa de Sud-Est, premiile fiind lansate pentru a promova potențialul de afaceri din această regiune. Premiile, care au depășit granițele regionale, devenind internaționale, contribuie la promovarea realizărilor în arhitectură, interior, lemn, turism, design de produse și modă, iar prin câștigarea unui astfel de premiu, beneficiarii obțin recunoașterea internațională a muncii lor.
Premiul a fost ridicat de ghidul de turism Damaris Sivu, care spune că acesta aparține întregii comunități. „Munca noastră din ultimii peste șase ani este recunoscută la nivel internațional, iar meritul este al tuturor celor implicați în acest proiect și, de asemenea, se datorează sprijinului acordat de Primăria Comunei Margina în ceea ce facem și asociației My Banat, ca promotor constant al nostru. Ne dorim să ne dezvoltăm produsul turistic și, în curând, vom anunța o nouă componentă a acestuia” a adăugat ea.
În urmă cu doi ani, „Mic dejun la Margina” câștiga, la Atena, prima recunoaștere internațională și urca pe locul trei în topul Destinațiilor Europene de Turism Cultural Durabil în cadrul ECTN – Rețeaua Europeană de Turism Cultural Durabil.