
Un bărbat în vârstă de 24 de ani a fost reținut astăzi de polițiștii timișeni pentru două spargeri date la o firmă din Remetea Mare, o faptă fiind comisă în septembrie, iar a doua wwekend-ul trecut.
„La data de 8 octombrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara, au fost sesizați de către administratoarea unei societăți comerciale, cu privire la faptul că, o persoană ar fi sustras în nopțile de 17/18 septembrie 2023 și 07/08 octombrie 2023 mai multe butelii GPL, din rastelul societății, din localitatea Remetea Mare, județul Timiș, fiind creat un prejudiciu în valoare de 3.240 lei.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 24 de ani, bănuit de comiterea faptei. Polițiștii au reușit recuperarea parțială a prejudiciului”, a transmis IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 14 octombrie 2023, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia și recuperării prejudiciului în totalitate.