
CSC Dumbrăvița se desparte de anul 2023 în cădere, suferind în această seară cea de-a treia înfrângere la rând în Liga 2. A fost 2-0 pentru gazdele de la FC Argeș, într-un meci practic fără istoric disputat la Mioveni.
Hotărâţi să mai scape de emoţiile locului ocupat înaintea partidei – 16, alb-violeţii s-au avântat spre poarta timişenilor. Scorul a fost deschis devreme, din minutul 8, când Haită, scăpat în banda stângă, a centrat la colţul lung, Lalic a ratat intervenţia iar Costinel Tofan a îndeplinit formalitatea. Deşi au controlat jocul, piteştenii nu au mai reuşit să înscrie în prima parte. Dar nici oaspeţii nu au fost foarte periculoşi, abia localnicul din lotul alb-verzilor – Ionuţ Tănase – i-a mai dat ceva emoţii lui Straton.
Mai întâi în minutul 44, cu un şut surprinzător, scos de sub bară de fostul portar al lui ACS Poli.
La reluare scenariul s-a repetat. În minutul 53, adică tot în minutul 8 al reprizei, Bogdan Rusu a finalizat pentru 2-0, de această dată din centrarea din banda dreaptă trimisă de Rădescu, scăpat cu Trifon. Această reuşită a relaxat gazdele, dar nu a adus niciun gol în poarta lor.
Prin acest succes Argeşul s-a apropiat la doar un punct de dumbrăviţeni, care au rămas cu 19 puncte şi sunt momentan pe 12, dar riscă să mai coboare în ierarhie înainte de pauza de iarnă după jucarea „grosului” rundei 15. Dumbrăviţenii vor relua campionat în jurul lui 24 februarie, acasă, cu fruntaşa Unirea Slobozia. Antrenorul Cosmin Stan a anunţat deja că le va da vacanţă elevilor săi după meciul din nocturnă de la Mioveni, urmând ca reunirea să aibă loc pe 15 ianuarie 2024. Nici în acest meci timişenii nu au mizat pe Băluţoiu şi Moţiu (accidentaţi), în timp ce atacantul ucrainean Plokhtonyuk nu a fost în lot nici pentru acest meci.
FC Argeș: Straton – M. Tudose, Turda (cpt.), Balaur – Tofan, Rob. Boboc, Rădescu (90, Mitoi), Bertrand – Haită (77, Babin), B. Rusu (59, Angelov), Y. Pîrvu (59, P. Dulcea).
Antrenor: Eugen Neagoe.
CSC Dumbrăvița: Trifon – Amariei (82, Sofran), Țieranu, Zurbagiu (cpt.), Lalic, Gîsă – Zaluschi (69, An. Toroc), I. Tănase, Salhi (82, An. Olaru), Cibi (82, Martinov) – Paulevici (69, Nortey). Antrenor: Cosmin Stan