Fragmente dintr-o operă de artă, care reprezentau caricaturi ale cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu, au fost furate săptămâna trecută de la mina Petrila, unde erau expuse. Instalația de artă a fost realizată de Ion Barbu.
„Informăm colecționarii de artă care au furat Cuplul Ceaușescu că grupul statuar făcea parte dintr-o instalație artistică, iar sloganul inscripționat era parte integrată din aceasta.
Așadar, așteptăm ca în noaptea asta să își desăvârșească opera”, a scris artistul pe Facebook, după ce a aflat despre dispariția caricaturilor.
Polițiștii au anunțat că investighează cazul, fiind deschis un dosar penal pentru furt.
„La data de 8 noiembrie 2023, Poliția Orașului Petrila, a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că în perioada 01 – 07 noiembrie 2023, persoane necunoscute au sustras din incinta fostei Exploatări Miniere Petrila, un panou de artă vizuală, confecționat din placă forex reprezentând o caricatură. În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt”, a transmis IPJ Hunedoara.
Sursa foto: Facebook / Ion Barbu