Au început, vineri, la Craiova, probele cu primul avion IAR 99 SM.
Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea.
„IAR 99 SM își va îndeplini misiunile de zbor. Astăzi la Craiova au început probele cu primul avion IAR 99 SM, un avion produs chiar de Avioane Craiova SA, fabrica Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului”, a anunțat Ştefan-Radu Oprea.
Acesta a felicitat echipa de la Avioane Craiova SA: „mă bucur că demonstrăm în mod real capacitatea de a răspunde nevoilor de înzestrare a Armatei române”.