Mezzosoprana Aura Twarowska va susține un recital extraordinar de sezon vineri, 22 decembrie, de la ora 19 la Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Evenimentul numit „Cântec de Crăciun”, îi are ca invitați pe Camerata Voces Logosienses, dirijori Katy Strugaru și Marius Lăzărescu, Otniel Didraga și invitații speciali Anke Parusel (Germania), Martin Székely (Ungaria), Carlo Drauschke (Germania).
Aura Twarowska s-a născut la Lugoj, și s-a dedicat vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani în orașul natal, iar după absolvirea liceului a urmat studiile de canto la Facultatea de Muzică din cadrul Universitătii de Vest, Timișoara si masteratul la Universitatea de Muzică București.
A debutat pe scena Operei Române din Timișoara în rolul titular din opera Carmen de G. Bizet, în anul 1998. Colaborările și turneele internaționale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. Alături de acest colectiv debutează cu rolul Marcellina din Le Nozze di Figaro în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub bagheta dirijorului Seiji Ozawa. Ca solistă angajată a acestei instituții a cântat până în prezent aproximativ 400 de spectacole.
Este decorată de către Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, Cavaler al Artelor (în grad de ofițer).
În 2004 a primit Premiul Pro Cultura al Prefecturii Județului Timiș pentru merite deosebite în promovarea culturii timișene și în 2009 Premiul Josif Constantin Drăgan oferit de Primăria Municipiului Lugoj, pentru excelență culturală. Este Director Artistic al Concursului International de Canto „Sabin V. Drăgoi” Timișoara.
În anul 2016 a inițiat în municipiul Lugoj Festivalul International „Lugoj Classic” manifestare devenită deja tradițională în peisajul cultural local. În anul 2017 Consiliul Local al Municipiului Lugoj conferă mezzosopranei Aura Twarowska titlul de „Cetățean de Onoare”. Din 2018 este Membru Corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Știință, iar din 2021 este membru în consiliul de Directori al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023.