Centru școlar din Timiș, distins cu „Meritul pentru Învățământ în grad de...

Centru școlar din Timiș, distins cu „Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler”

0
DISTRIBUIȚI

Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” din Recaș a primit „Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler”, distincție oferită de Președintele României, cu ocazia Zilei Naționale a României.

„Rezultatele de excepție ale unității școlare vin ca urmare a implicării în numeroase programe de dezvoltare, printre care și un proiect european în parteneriat cu instituții similare din Malta și din Turcia pe problematica reducerii abandonului școlar. Din anul 2022, centrul a devenit și unitate acreditată pentru implementarea proiectelor europene”, a transmis Consiliul Județean Timiș.

„Suntem onorați și bucuroși că activitatea noastră a fost remarcată și selectată direct de către Președenție.


Nu am depus vreo scrisoare de intenție, nu am participat la vreun concurs, doar ne-am făcut treaba, cum știm noi mai bine, cu drag față de elevi și cu respect față de cadrele didactice și personalul care deservește centrul. Distincția ne motivează să continuăm eforturile pentru excelență în domeniul nostru de activitate” a declarat Mariana Heber, psiholog școlar și director al CSEI C. Păunescu.

Unitatea școlară specială din Recaș a obținut finanțări europene prin programul Erasmus și a derulat sesiuni de perfecționare în domeniul digitalizării și al implementării unor metode moderne de educație și terapie a elevilor cu cerințe educaționale speciale.

CJ Timiș, a alocat în acest an peste trei milioane de lei pentru această unitate de învățământ, asigurând și mijloacele de transport necesare elevilor navetiști, sumele pentru achiziționarea de bunuri și servicii, dar și pentru susținerea unor obiective de investiții cum ar fi amenajarea unui teren sportiv, lucrări de reparații, realizarea unui loc de joacă sau dotarea cu echipamente IT.

„Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Recaș este singura școală specială din România care a primit «Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler» din partea Președintelui României. Este o distincție care reconfirmă locul și rolul Centrului în comunitate. Felicit conducerea școlii și părinții care zi de zi depun eforturi pentru păstrarea standardelor înalte atinse”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.