p>

Tot mai multe așezări rurale, care, la prima vedere, par lipsite de orice atractivitate pentru turiști, caută din ce în ce mai mult să își pună în valoare unele particularități locale, care ar putea atrage vizitatori și ar fi o oportunitate pentru promovarea produselor locale.
Comuna Dorobanți, aflată în câmpia Aradului, la granița cu Ungaria, lângă orașul Curtici, unde cei mai mulți locuitori sunt maghiari, este o astfel de așezare, care încearcă să prezinte o parte din istoria așezării și resursele locale.
O așezare a coloniștilor de tutun și cânepă
Așezarea este atestată documentar încă de la începutul secolului al XV-lea, cu denumirea de Iratoș, dar a fost distrusă și depopulată în urma luptelor din timpul stăpânirii tucești. La sfârșitul secolului al XVII-lea a trecut sub administrație habsburgică, fiind amintită documentar în 1772 și 1777, în a doua jumătate a secolului a devenit proprietatea familiei Bohus, când era un sălaș numit Iratoșu Mic, fiind apoi cumpărată de Szalbek György, care a colonizat-o în primele decenii ale secoluluui al XIX-lea cu maghiari și slovaci, cultivatori de tutun și cânepă, o sursă de prosperitate pentru așezare.
În 1850, aceasta a devenit proprietatea familiei nobiliare Nádasty și, în urma unei răzvrătiri a țăranilor, când nu mai puțin de 162 de familii care însumau 912 persoane au fugit de pe domeniu din cauza dărilor împovărătoare, au fost aduși noi coloniști din comitatele Nógrád și Csongrád. La începutul secolului XX, pe teritoriul comunei exista o singură proprietate mare, cea a lui Bela Jakabffi, iar după primul război mondial, când au fost colonizate numeroase familii de români din județul Békés care n-au vrut să rămână în Ungaria, așezarea și-a schimbat denumirea în Dorobanți. În a doua jumătate a secolulului trecut a aparțimut de orașul Curtici iar în anul 2004 s-a reînființat comuna Dorobanți.
Festivaluri și gastronomie locală
Comuna are astăzi un ștrand geotermal cu trei bazine, cu apă care izvorăște la temperatura de 55 de grade Celsius, la sfârșitul penultimei săptămâni din luna iulie se organizează zilele comunei, cu obiceiuri specifice ale maghiarilor, au loc concursuri de echitație, un festival folcloric maghiar de țitere, instrument muzical care, în trecut, nu lipsea din nici o casă, sau specialități gastronomice specifice bucătăriei maghiare, precum ciorba care se prepară cu carne de pui și vită sau porc și se acrește cu smântână sau oțet, anual organizându-se un concurs de gătit ciorbă acră.
Un muzeu de istorie locală
În comuna Dorobanți, într-o casă țărănească de la sfârșitul secolului al XIX-lea care i-a aparținut lui Kis Károly, există un muzeu al satului care ilustrează viața arhaică a satului maghiar, istora locală și tradițiile comunității, amenajat de medicul și iubitorul de artă și muzică bună Almási Béla.
Muzeul privat, care figurează în ghidurile maghiare de turism sub numele „Almási Béla” Tájház és Múzeumi Gyüjtemény (Casa tradițională „Almási Béla” și colecția muzeală), prezintă colecții de arheologie, istorie, documente, fotografii și o colecție etnografică maghiară, alcătuită din obiecte casnice și de uz gospodăresc, ceramică, mobilă, textile de interior și piese vestimentare.
Multe artefacte arheologice din zona comunei au fost descoperite de medicul veterinar Kasa Antal, totodată colecționar de antichități, printre cele mai notabile descoperiri numărându-se cele din epoca bronzului și o necropolă sarmatică. Muzeul este deschis la cerere, în urma unui apel telefonic la numărul 0742.055.899.
Surse foto: cniptarad.ro, comuna-dorobanti.ro, ladacuzestrearad.ro, kjnt.ro