Aproape 40 de migranți, prinși când încercau să treacă ilegal granița de...

Aproape 40 de migranți, prinși când încercau să treacă ilegal granița de vest

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș au depistat 37 de cetăţeni din Sri Lanka, Bangladesh, Egipt, Maroc și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport sau pe jos.

27 de cetățeni străini au fost depistați miercuri la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, ascunși într-un tir înmatriculat în Turcia.


Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilier pe ruta Turcia – Germania, informează Poliția de Frontieră.

Este vorba despre cetățeni din țări din Africa și Asia.

Tot în PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au găsitv într-o autilitară condusă de un cetăţean român trei cetăţeni din Bangladesh și Sri Lanka, intrați legal în România.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Borș au găsit la 100 de metri de graniță șapte persoane care se deplasau pe jos. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Egipt, Maroc și Siria, cu vârste cuprinse între 23 și 43 de ani, intrați legal în țara noastră.

Polițiștii de frontieră au demarat cercetări pentru trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.