CSC Dumbrăviţa, doar egal în al doilea test cu UTA U19. Cosmin...

CSC Dumbrăviţa, doar egal în al doilea test cu UTA U19. Cosmin Stan a renunţat la mai mulţi trialişti

0
DISTRIBUIȚI
Foto: cscdumbravita.ro

CSC Dumbrăviţa a disputat astăzi, la Arad, al doilea joc amical cu juniorii mari ai lui UTA. Dacă testul de miercuri de la Covaci a fost câştigat de timişeni (scor 4-0), pe sinteticul „Şega” a fost 2-2 după ce gazdele au deschis scorul. La bănăţeni au „dispărut” o parte din jucătorii aflaţi în probe, în schimb a fost testat un nou portar.

În minutul 10 era 1-0 pentru arădeni, apoi Dragan Paulevici (min. 19) şi Ciprian Dan (35) au întors rezultatul. Până la urmă a fost egal, căci amfitrionii au mai punctat o dată în startul reprizei secunde. Alb-verzii şi-au mai creat pe lângă goluri o serie de o cazii iar de nu mai puţin de patru ori mingea a lovit barele porţii alb-roşiilor.

CSC Dumbrăviţa: Trifon (30, P.


Toroc) – Buciuman (23, Burcea), Moțiu (23, Neag), Horcea, Jorz – Olaru, Salhi – Sofran, Verdeș (23, Sima), Paulevici (cpt.) – C. Dan (23, Novac) (prima repriză); P. Toroc (60, Secoșan) – Băluțoiu, Zurbagiu (cpt.), Gladun, Ghinescu – R. Morariu, Ristin – B. Nortey, Gavra, Ekmekci – Solabi (repriza secundă).

În continuare antrenorul Cosmin Stan testează o serie de jucători. Noutatea faţă de prima parte a săptămânii e prezenţa portarului Șerban Cătălin Secoșan, născut în 2007 la Timișoara, fost la LPS Banatul și Galaxy Timișoara, ultima oară la academia Universității Craiova.

După primul amical s-a renunțat la Sas, Popa, D. Călin și Kakavand (aflaţi în probe). Buciuman, Burcea, Verdeș și Novac nu au rămas nici ei în urma testului de azi. Ciprian Dan și nigerianul Solabi Olabode Oyewole, ambii jucători de profil ofensiv, sunt urmăriţi în continuare de divizionara secundă.

Fabiano Cibi, Alexandru Tismonar (ambii accidentați) și Alexandru Martinov (învoit în prima săptămână de pregătiri pentru rezolvarea unor probleme personale) au fost absenţii de azi. Rămân în continuare o serie de jucători rămaşi „în afara” lotului şi despre care clubul încă nu a anunţat despărţirea oficială. Reamintim că până acum au fost înregimentaţi oficial doar doi jucători: Morariu şi Ekmekci.

Săptămâna viitoare Dumbrăviţa are programate alte două teste. Miercuri, de la ora 15.30, cu juniorii lui Galaxy Timişoara, la Covaci, iar vinerea viitoare, de la 14, la Simeria e programat testul cu Corvinul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.