
CSC Dumbrăviţa a disputat ieri, pe un teren greu, la Covaci, primul test din noul an. Alb-verzii au învins juniorii mari ai lui UTA cu 4-0. Antrenorul Cosmin Stan a folosit mai mulţi jucători aflaţi în probe, majoritatea foarte tineri. Din lotul timişenilor lipsesc mai multe nume din prima parte a sezonului.
Arădenii au folosit şi jucători care fac parte din lotul primei echipe: Vraciu, Trif, Iurasciuc şi R. Stanciu. Scorul a fost deschis de fundaşul Tudor Moţiu (min. 42) din lovitură liberă. După pauză au mai înscris pentru dumbrăviţeni Mario Novac (53), David Jorz (58) şi Cristian Gavra (79).
Nu mai puţin de zece jucători sunt în probe la CSC Dumbrăviţa: Robert Burcea (24 de ani) – fundaș dreapta – (ex- KF Llapi, Kosovo); Cezar Verdeș (25 ani) – mijlocaș central – (ex- KF Llapi, Kosovo); Ciprian Dan (15 ani) – atacant – Galaxy Timișoara; Mario Popa (17 ani) – mijlocaș dreapta – CSS Lugoj; Ianis Sas (17 ani) – mijlocaș central – ACB Ineu; Daniel Călin (17 ani) – mijlocaș defensiv – ACB Ineu; Mario Novac (17 ani) – atacant – Progresul Pecica; Solabi Olabode Oyewole (21 ani – nigerian) – atacant/mijlocaș lateral – UTA; Arman Kakavand (21 ani – român, tată iranian) – atacant – Germania (ligi inferioare) şi Luca Buciuman (17 ani) – fundaș lateral – FC Bihor
CSC Dumbrăviţa: P.
Toroc – Burcea, Moțiu, Horcea, Buciuman – D. Călin, Verdeș – M. Popa, Sas, Solabi – C. Dan (prima repriză); Trifon – Sofran, Băluțoiu, Gladun (67, Salhi), Jorz (67, Ghinescu) – Neag (67, Ristin), Ekmekci (67, Gavra), Sima (67, Morariu) – Novac, Kakavand, B. Nortey (67, Tismonar) (repriza secundă).
Au absentat Cibi, Paulevici (cu probleme medicale), Martinov, Olaru și Zurbagiu (învoiți). Mai sunt componenţi folosiţi în prima parte a sezonului despre care clubul nu a făcut anunţuri, inclusiv Zaluschi sau Bura-Koţ. Dintre cei anunţaţi oficial la capitolul plecări, doi au ajuns în curtea celor de la FC Bihor. Liderul C8 înregimentându-i pe Ionuţ Tănase şi Vlad Gîsă.
CSC Dumbrăviţa va mai disputa sâmbătă, de la ora 13, la Arad (Şega) un joc cu aceeaşi grupă U19 a lui UTA.