Fată de 15 ani dată dispărută la Constanța, găsită în vestul țării

Fată de 15 ani dată dispărută la Constanța, găsită în vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria (județul Hunedoara) au depistat ieri, pe raza orașului Simeria, o fată în vârstă de 15 ani, din municipiul Constanța, aflată în urmărire națională, la solicitarea polițiștilor din cadrul IPJ Constanța.

„Ca urmare a cooperării cu polițiștii constănțeni, care au semnalat faptul că minora în vârstă de 15 ani a plecat în mod voluntar de la domiciliul situat în Constanța, la data de 9 ianuarie 2024, existând posibilitatea ca aceasta să se afle pe raza orașului Simeria, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au reușit identificarea minorei.


Aceasta a fost condusă la sediul Poliției, în vederea efectuării de verificări privind circumstanțele în care a plecat de la domiciliu, precum și cu privire la faptul posibilitatea ca aceasta să fi fost victima vreunei infracțiuni, de la data plecării voluntare și până în momentul depistării acesteia de către polițiști”, a transmis IPJ Hunedoara.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că minora s-a deplasat de bună-voie la o adresă din Simeria, la 600 de kilometri distanță de casă, unde a fost identificată de polițiști, la locuința unui prieten în vârstă de 16 ani, cu care ar fi întreținut relații sexuale.

„Dată fiind vârsta minorei, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, iar minora a fost internată în cadrul Centrului de Primire Urgență Minori Deva”, mai spune comunicatul IPJ Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.