p>

În aceste zile, la Berlin are loc „Săptămâna verde 2024”, unul din cele mai mari târguri agroalimentare din lume, un adevărat festival gastronomc și folcloric la care participă peste 1.400 de expozanți din 61 de țări și înregistrează sute de mii de vizitatori.
La târgul ajuns la ediția cu numărul 88, participă și România cu un stand propriu, unde sunt prezentate câteva din cele mai cunoscute produse românești care întrunesc standardele de calitate europene.
Pe lângă telemeaua de Ibănești, cașcavalul de Săveni, magiunul de Topoloveni, salamul de Sibiu și cârnații de Pleșcoi, scrumbia afumată de Dunăre, salata de icre de crap și de știucă de Tulcea sau plăcinta dobrogeană, nu lipsește nici vestita „pită” de Pecica, o adevărată emblemă a localității a cărei faimă a depășit cu mult granițele acesteia, fiind recunoscută la nivel european și certificată IGP (indicație geografică protejată care indică locul în care aceasta este produsă.
Alături de aceasta se regăsește salamul de Nădlac, preparat după o veche rețetă a slovacilor și premiat cu aur la festivaluri internaționale, precum și plăcinta întinsă de Pecica-Turnu, alte două produse faimoase în zona de vest a județului Arad și foarte apreciate de cei care au avut prilejul de a le gusta, care se află în curs de certificare, alături de alte produse românești expuse la târg.