Cuplu de hoţi, prins de poliţiştii locali după o lovitură la o...

Cuplu de hoţi, prins de poliţiştii locali după o lovitură la o alimentară din Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat şi o femeie au fost prinşi în cursul nopţii trecute de poliţiştii locali după ce au furat 200 de produse de la o alimentară din Timişoara.

Aflaţi în patrulare, în jurul orei 2.30, poliţiştii locali i-au depistat pe cei doi pe Bulevardul Republicii din Timişoara, în dreptul străzii Nera, în timp ce împngeau o bicicletă încărcată cu un bagaj voluminos. La vederea patrulei, după ce inițial au încercat să se ascundă, aceştia au rupt-o la fugă.

„Polițiștii locali au pornit în urmărirea acestora, depistându-i la demisolul unui imobil dintr-un complex de locuințe din zonă. Trecând la identificarea acestora s-a stabilit că este vorba despre B.V., de 30 de ani, și concubina acestuia C.J., tot de 30 de ani, ambii cu domiciliul în Timișoara.


În bagajul de pe bicicletă aveau peste 200 de produse alimentare despre care au declarat inițial că le-au găsit lângă un coș de gunoi de la intersecția Bdului Liviu Rebreanu cu Bdul Sudului. Cum unele dintre produse aveau marca Agil, polițiștii locali au verificat locația magazinului cu același nume de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, unde au găsit ușa deschisă prin forțarea încuietorii, iar bunurile din interior răvășite. Persoanele depistate au recunoscut că au sustras bunurile din locația respectivă. Aceștia au fost predați polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor”, a transmis DGPLT.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.