p>

Sub coordonarea Serviciului Rutier, polițiștii arădeni au desfășurat sâmbătă o acțiune de amploare pe drumurile județene din mediul rural, dar și în mediul urban. Razia a avut ca scop „combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și impunerea respectării legislației rutiere”.
„În urma activităților, au fost sancționați 352 de participanți la trafic, cu amenzi în valoare de aproximativ 98.700 de lei. Au fost reținute 17 permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare. 131 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, 15 pentru abateri ale bicicliștilor, trei pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (valoare de până la 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar celelalte pentru alte abateri. Totodată, în cazul a cinci persoane oprite pentru control, au fost întocmite dosare penale: trei pentru conducerea de vehicule fără permis de conducere și câte unul pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, respectiv pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. În ultimul caz, a fost dispusă recoltarea de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a substanțelor consumate”, a transmis IPJ Arad.
„Atragem atenția tuturor participanților la trafic că respectarea normelor legale este obligatorie, totodată poate preveni producerea de accidente rutiere cu consecințe grave. Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în municipiul cât și în județul Arad”, mai spune comunicatul polițiștilor.