
„Leii din Banat” şi-au aflat adversara din primul meci al Final Four-ului Alpe Adria Cup. SCM Timişoara, care şi-a câştigat grupa în competiţia euroregională, va evolua în semifinale cu OCS Capital Bulls, gazda turneului de la Kapfenberg.
Timişorenii au pierdut marţi seară ultimul joc din prima fază a competiţiei, scor 81-92, în Slovenia, pe terenul lui KK Ilirija, dar au rămas pe prima poziţie în grupa B.
„Leii” au avut opt victorii în zece partide şi şi-ar fi dorit să fie organizatori ai F4, dar ca şi anul trecut, organizatori vor fi austriecii, de această dată la Kapfenberg.
OCS Capital Bulls a fost locul 2 în grupa A şi a primit în organizarea turneului final. În cealaltă semifinală va fi o înfruntare între echipe din Polonia şi Cehia: MKS Dabrowa Gornicza – BK Redstone Olomoucko.
Semifinalele vor avea loc în 12 martie, iar finala în ziua următoare.
„Sporthalle Walfersam Kapfenberg”, cunoscută și ca „Bulls Arena”, are o capacitate de 1.000 de locuri și este situată în Kapfenberg, al treilea cel mai mare oraș al provinciei Styria din Austria.
Programul turneului Final Four:
Marți, 12 martie – semifinalele
SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – OCS Capital Bulls
MKS Dabrowa Gornicza – BK Redstone Olomoucko
Miercuri, 13 martie – finala
Învingătoarele din cele două semifinale