
Ana Coman lansează noul material discografic, numit „Tu nu o să mă uiți”, printr-un turneu național care va ajunge la Timișoara la sfârșitul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă, 16 martie, la Casa Tineretului, de la ora 20.
„Se iau două ingrediente: iubire și confuzie. Se pun într-un ceaun jumate negru, jumate alb, jumate în prezent, jumate în trecut. Se amestecă. Iubirea rămâne iubire, confuzia se unește cu dorința, apărută din neant, căzută de undeva dintr-un viitor imaginar. Poate că lipsește ceva, totuși, căci iubirea stă într-un loc al ei, privind doar cum celelalte bestii își mai cheamă câteva prietene la dans: amintirile. Se tot amestecă, jubilează toate, jumate în trecut, jumate în prezent. Iubirea rămâne iubire, se apropie de cele trei, dar ele o împing râzând. E dansul lor, nu al ei. Și în dansul lor intră cine vor ele: frigul, marea, durerea, ochii albaștri, fetele, spațiul, ea de dinainte, el liber. Iubirea nu are loc în melanjul lor, dar tot încearcă. Se tot apropie, iar focul de sub ceaun începe să ardă din ce în ce mai tare; iubirea e roșie, arde, arde de nevoie să danseze cu cele ce acum par că s-au îmbinat într-o singură entitate, de la atâta amestecat: în el.
Iubirea se apropie de el și, deasupra focului ce pe ea aproape o mistuie, el se retrage, ținut rece de un trecut prea lung. Așa că, mai rămâne un singur lucru de încercat: iubirea se aruncă peste el și îl învăluie cu brațele ei pline de aprilie, flori și mare, îl sugrumă într-o luptă incorectă până când pare că a câștigat. Dar…parcă acum nu mai e iubire. Parcă s-a transformat în altceva..în ceva fără scrupule, într-o altă bestie: în nebunie. Pe fundul ceaunului, din luptă, a rămas doar nebunia care încă zvâcnește și urlă spre un el ce își recapătă puterile: Tu nu o să mă uiți, tu nu o să mă uiți“, a spus artista despre acest disc.
Deși cântă de mică, de abia prin 2018 Ana Coman și-a dat seama că muzica este mult mai mult decât un hobby. A început în variantă acustică, voce și chitară, la Radio Guerrilla, în cadrul rubricii „Ana are cântec”. Ulterior, a susținut câteva concerte în cafenele sau cluburi underground, ca mai apoi în 2019 să i se alăture Dan Minel Stoica la clape și chitară și Daniel Olteanu la tobe și producție. Odată cu prima piesă în limba română, Contratimp, Ana a avut parte de o ascensiune mare și participări la festivaluri importante din țară. În martie 2020 și-a lansat albumul de debut, „9 Missed Calls“.
Biletele pentru evenimentul organizat de FITT Timișoara, BandBook și cântat de Radio Guerrilla se găsesc aici.