Muzeul Național de Artă vernisează joi, 18 aprilie, expoziția de fotografie „Am fost la capătul lumii”, semnată de Liviu Stănescu, ai cărei curatori sunt Roxana Lăpădat și Andreea Sandu ocazie cu care va fi lansat și volumul cu același nume, apărut anul trecut la editura Humanitas, care s-a numărat printre cărțile cele mai bine vândute la Bookfest București.
„Călătorului îi șade bine cu drumul. Dar la fel de bine îi stă și în ipostaza de povestitor, de îmblânzitor de cuvinte și de născocitor de lumi. Liviu Stănescu este un colecționar de stări, trăiește pentru a călători și călătorește pentru a simți. Călătoriile lui nu creează cadrul unor documentări obiective, ci sunt prilejul unor introspecții și căutări profund personale. Iar atunci când cuvântului i se adaugă imaginea, lumile lui Liviu Stănescu devin o experiență în sine, transformând cititorul-privitorul-spectator într-un călător-visător. Așa ne-am imaginat și această expoziție de fotografie, ca pe o experiență, o călătorie prin lumile și trăirile lui Liviu Stănescu, ca pe o aventură pe urmele pașilor lui, pe cărări uneori complet nebănuite, alteori intuite sau chiar recognoscibile. Hărțile emoționale concepute de Liviu Stănescu vă vor ghida pașii spre capătul lumii… sau spre capătul unei lumi care se va deschide spre altele…” sunt câteva impresii ale curatorilor expoziției.
Liviu Stănescu a călătorit în nu mai puțin de 11i țări, a fost, printre altele, la Ushuaia, Cape Town, Cabo da Roca, Tonga, Insula Paștelui, Insulele Galapagos și la Polul Sud, a trăit marele cutremur din Nepal, de 8,1 grade pe scara Richter, pe cel din India, de doar 7,4 grade, și prima zi a războiului civil din Kenia, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă în Iran și doar șansa l-a ajutat să scape teafăr.
Multe din aventurile trăite se regăsesc în paginile cărțiile sale, dar și în fotografiile expuse, în premieră, în cadrul unei expoziții.
„Sunt doar un simplu vagabond care adulmecă urmele adânc lăsate în urma lor de către Panait Istrati sau Walt Whithman. Sunt un hoinar fără pereche, un ulițar căruia îi place să meargă alene pe cărările lumii și mai puțin să alerge pe bulevardele marilor metropole. Sunt și un mare teleleu care cască gura la o pietricică colorată, ascunsă sub talpa bocancului, în aceeași măsură în care cască aceeași gură în fața templelor create de cel mai mare artist în viață – Natura. Sunt un rătăcitor care nu o dată, luat de val, habar nu a avut unde se găsește și ce nimicuri caută pe acele coclauri neumblate. Haimana sunt? Păi cum altfel, atâta vreme cât doar drumul spre necunoscut este cel ce mă ademenește să-l pășesc! Și mai umblu și haihui tot mereu, pentru că doar așa, fără o țintă anume, știu că nevăzutul îmi va face cu ochiul. Un haihuist, într-un cuvânt!” – se autodescrie călătorul, autorul și fotograful Liviu Stănescu, a cărui dorință de a călători în continuare a rămas la fel de vie.
Expoziția poate fi vizitată în galeria L a muzeului, în perioada 17 – 28 aprilie.