Alina Sperlea, candidata PSD la Primăria Dumbrăviţa, a vorbit la PRESSALERT LIVE despre cum interesele imobiliare au rămas prioritare în ultimii ani în comuna limitrofă Timişoarei şi ce soluţii are pentru ca localitatea să se dezvolte cu adevărat în folosul cetăţenilor.
Actuala consilieră locală în CL Dumbrăviţa a răspuns mai întâi acuzelor primarului Horia Bugarin, conform căruia şi ea ar avea interese imobiliare în comună. „Nici vorbă, eu nu am interese imobiliare în Dumbrăviţa. Interesele mele sunt cu totul şi cu totul într-o altă zonă, altă comună, cu o altă primărie. Mă mână dragostea faţă de această comunitate, faţă de cetăţeni şi o foarte mare responsabilitate care cred că e spinarea oricărui primar care ar ocupa funcţia de primar. În cei patru ani de mandat am acumulat o vastă experienţă şi cred că pot face lucruri frumoase şi pot aduce plusvaloare comunei noastre”, a spus Alina Sperlea despre dorinţa de a fi primar al Dumbrăviţei.
„În primul rând infrastructura lipseşte, dar cred că e un subiect de care toţi ne-am săturat, plictisit, în campanii toţi candidaţii vin cu aceste promisiuni. Da, din păcate în Dumbrăviţa ne lipsesc în primul rând trotuarele, mămicile nu au cum să meargă cu copiii de mână sau cu cărucioarele. Ne lipsesc drumurile, care nu sunt asfaltate, sunt străzi cu un grad de ocupare de 80% şi sunt de pământ, nici măcar pietruite. Ne lipseşte apa. Nu avem apă de calitate, nu avem apă pe care să o putem consuma. Chiar în unele zone n-au cetăţenii apa suficientă pentru a face vara un duş. Şi ne lispeşte educaţia, ne lipseşte investiţia în învăţământ, în educaţia copiilor. Nu avem corpuri pentru a crea grădiniţe, şcoli. Şi ne lipseşte un liceu, care este un punct forte al meu, în program. Vreau să construiesc acest liceu în Dumbrăviţa. Cu bani guvernamentali bineînţeles. Şi sper că voi primi acest ajutor deoarece acum două săptămâni a fost la noi în vizită domnul Ciolacu şi am stat de vorbă cu dumnealui, la fel şi cu domnul Grindeanu, mi-a promis şi domnul Alfred Simonis că-mi va acorda acest sprijin. Deci banii de acolo vor fi. Mă bazez pe domnul Alfred Simonis, care cred că va câştiga Consiliul Judeţean, îi doresc succes. Terenul pentru liceul propriu-zis şi încă o şcoală, o grădiniţă şi o creşă, noi ca primărie le avem”, a mai spus candidata PSD la Primăria Dumbrăviţa.
Printre reproşurile la adresa actualei administraţii se numără un fapt uluitor, faptul că clădirea Primăriei Dumbrăviţa ar fi închisă la propriu: „Primăria este închisă, funcţionează dar cetăţenii nu pot avea contact direct cu niciun funcţionar. Ceea ce nu mi se pare normal. Nu este nicio altă primărie din judeţ închisă, unde cetăţenii nu pot să intre, chiar să-i dea Bună ziua domnului primar. Primarul trebuie să fie printre cetăţeni în primul rând. Eu, ca şi consilier local, nu pot intra în instituţie, nici când avem şedinţele de consiliu ocal, se poate şi observa pe reţelele de socializare, când un coleg de-al meu a intrat pe unul dintre geamurile instituţiei, pe un geam de pe un hol, pentru a ne deschide şi a putea ajunge în sala de şedinţe. Deci nu este normal… Pentru că Primăria are lacăt, uşile efectiv sunt închise. Nu se poate intra în Primărie decât la ghişeul unic. Şi eu voi reda Primăria cetăţenilor, cum toate primăriile sunt deschise. De ce să se facă coadă la ghişeul unic pentru diferite probleme. De exemplu, avem trei ghişee şi sunt cozi infernale. Iar dacă cetăţeanul doreşte informaţii de la Biroul de urbanism trebuie să se pună la rând în spatele unui cetăţean care vrea să-şi plătească impozitul sau în spatele altuia, care doreşte să adreseze o întrebare sau să depună un document. Nu mi se pare normal”.
Bătălie imobiliară în loc de investiţii şi infrastructură: „Zonele de blocuri s-au triplat”
În Dumbrăviţa trendul de a investi în imobiliare, strict partea de blocuri pentru a vinde cât mai multe apartamente, nu s-a schimbat. „Nu s-a rezolvat în cei patru ani nimic. Mai rău, zonele de blocuri s-au triplat. Acest PUG a reglementat o suprafaţă de aproximativ 80 de hectare de blocuri, care ar urma a fi dezvoltate iar noi ca infrastructură nu suportăm această suprafaţă de apartamente, aceste mii de blocuri. Deci pe o suprafaţă de 80 ha pot apărea mii de blocuri. Şi, nu avem acces, nu avem străzi, nu avem utilităţi, nu avem presiune la apă, la curent, la gaz pe timp de iarnă …nu este niciun secret. Domnul Rusu a şi spus, că acesta e motivul pentru care s-a hotărât să intre în politică şi să candideze la funcţia de primar, pentru a-şi rezolva interesele dumnealui personale, aceste mii de apartamente, care urmează a fi construite pe strada Mureş, o stradă destul de îngustă, vizavi sunt case.
Deocamdată domnul Rusu nu are un HCL în acest sens. Deci PUZ-ul dumnealui nu este încă avizat, nu are HCL. Şi dacă ajung eu primar, pot opri construcţia acestor mii de apartamente, pentru că nicio lege nu spune că eu ca primar am obligaţia să las o persoană să construiască mii de apartamente. Şi mai avem un alt dezvoltator, într-o altă zonă, doamna Pap, unde şi dânsa are un PUZ depus pentru 17 hectare de blocuri iar supărarea cea mai mare e că actualul primar a oprit construcţia Dedemanului – un magazin imens care urma a se construi în zona IKEA şi care aducea undeva la 1 milion şi ceva de lei la buget. A fost oprit, este distractiv, domnul primar a făcut o gaşcă să-i spun, de prieteni, care s-au opus construcţiei acestui magazin. Iar la o dezbatere am participat şi eu şi au fost directorii de la Dedeman. Au spus că ei nu suportă culoarea portocalie să o vadă din casă, fiind geamul unui dormitor. I-am întreabat: acesta nu e un motiv, să spui că pe tine te deranjează culoarea portocalie a unui magazin. Alţi cetăţeni tot din această gaşcă formată de domnul primar, la fiecare dezbatere, veneau şi le spuneau celor de la Dedeman, că ba doresc un deal între o stradă… strada Praga este în spatele terenului celor de la Dedeman, ba că doresc o pădure de 700 de pomi să fie plantată, ba descărcarea să se facă ba pe stânga, ba pe dreapta. Până când cei de la Dedeman s-au supărat, au spus stop construcţiei şi acum au depus trei certificate de urbanism prin care doresc să construiască pe o suprafaţă de 4 ha din cele 14, blocuri! Pentru că PUZ-ul le permite să construiască blocuri. Zilnic vorbesc cu ei, încerc să-i readuc la prima idee, să sperăm că o să pot să ajung cu ei la o înţelegere şi să construiască acest magazin, care nouă ne-ar aduce o sumă foarte importantă în buget”, a explicat Alina Sperlea.
Candidata susţinută de Alianţa PSD-PNL a comentat ironic colaborarea de rit nou Nica-Bugarin via Alianţa Dreapta Unită: „Mie mi se pare toată această alianţă, comică. Acum două luni domnul Bugarin a făcut un filmuleţ, a ieşit pe drumul judeţean, în care spunea că: face apel la domnul Alin Nica şi că îl roagă să se deplaseze să vadă ce dezastru a lăsat în urma lui. Că drumul judeţean este cel mai mare dezastru adus comunei. A fost şi domnul Laţcău, a făcut şi dumnealui o filmare şi ne-a arătat cât de prost executat este acest proiect. De cealaltă parte, domnul Nica împroşca cu noroi pe domnul Bugarin iar acum sunt, pentru Domnul Bugarin domnul Nica este cel mai competent din cel mai incompetent, şi invers. Dar această alianţă, …domnul Nica este unul dintre finii familiei domnului Rusu şi era logic ca această alianţă să-i aducă în aceeaşi barcă şi pe domnul Cristian Rusu, care este candidatul independent la noi la Dumbrăviţa. Este un foarte mare blat între domnul Cristian Rusu şi domnul primar Horia Bugarin. Iar miza sunt miile de apartamente care sunt sute de milioane de euro. O miză uriaşă”.
Legat de proiectele pentru Dumbrăviţa, Alina Sperlea vede în zona industrială un spaţiu neexploatat, dar nu numai: „Am stat de vorbă cu câţiva antreprenori. Le-am auzit doleanţele, dar avem, din punctul meu de vedere, poziţionată strategic Dumbrăviţa şi putem profita de platforma industrială, care, la ora actuală e sub limita de plutire. Deci noi nu profităm de ea cum au profitat cei de la Giarmata. A fost tatonată Dumbrăviţa de către foarte multe firme de renume, dar am înţeles că nu au primit nicio facilitate din partea actualei administraţii. Avem pădurea, avem lacul, se poate investi şi în pădure şi în lac şi se pot atrage tot felul de investiţii, care ar putea aduce un foarte mare beneficiu comunei noastre. Dar platforma noastră industrială este încă virgină şi de acolo s-ar putea aduce o sumă foarte mare la buget”.
„Prima măsură pe care o iau este deschiderea Primăriei şi aş face o dezbatere publică cu cetăţenii, pe cartiere, în care să vină să-mi spună nevoile, doleanţele din diferite zone, pentru că fiecare zonă se confruntă cu probleme diverse. Nu toată comuna se confruntă cu aceleaşi probleme, se confruntă pe cartiere cu probleme diverse. Şi noi avem un regulament al unui fost coleg din vechea administraţiei, este dată şi o hotărâre, dar nu a fost implementat. Este un regulament prin care se impun o regulă şi o disciplină. Şi vizavi de parcările maşinilor, şi vizavi de curăţenie”, a mai spus candidata la Primăria Dumbrăviţa.
„Sunt candidatul susţinut de alianţa de la nivel naţional PSD-PNL, doar că avem liste separate de consilieri şi nu liste comune. Aşa am hotărât, să mergem fiecare partid cu lista sa de consilier, dar candidatul comun PSD-PNL să fiu eu. Mă susţin (liberalii) şi sunt actuali colegi de consiliu şi sunt nişte băieţi faini. Şi da, cred că o să facem o echipă în continuare de care se va mândri comuna noastră”, a concluzionat Sperlea.
Ipocrită, la fel ca Bugarin. Comuna este nevoită să voteze între Baraba și Irodiada. Vai și amar de țara asta.
Sa te fereasca cel se sus de asa specie.