Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

0
DISTRIBUIȚI

Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.ro, începând cu 26 aprilie 2024.

Clasamentul a fost realizat de peste 150 de specialiști din diferitele domenii de activitate pe baza unei analize desfășurate la nivel național privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii precum afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane, înregistrate pe durata anului precedent.

În cele aproape două decenii de când se află la conducerea naționalului timișorean, inițiativele Adei Hausvater au vizat formarea unei comunități culturale, asumându-și, totodată, rolul de formator de public și totodată de profesioniști ai teatrului.

„Teatrul național din Timișoara s-a făcut remarcat și în 2023 prin entuziasmul pe care spectacolele noastre, realizările noastre îl generează tuturor celor din sala de spectacol, preocupați de subiectele pe care le punem în discuție prin spectacolele teatrului național, de diferitele formule estetice pe care le propunem și ni le asumăm, de felul în care insistăm în fiecare moment să ne facem, fiecare, meseria cel mai bine și să fim, individual și colectiv, cât mai performanți. Sunt foarte bucuroasă că am construit o echipă de succes în care principalul criteriu îl reprezintă realizarea proiectului de management al teatrului național în termenii profesionalismului, creativității și competenței pentru că performanță înseamnă creație, nu execuție.


Principalul obiectiv pe care l-am împărtășit cu echipa teatrului național de-a lungul acestor mandate a fost redefinirea teatrului național din Timișoara în plan local, național și internațional, printr-un sistem de management inovativ, deschis, emancipat și actual bazat pe aceste principii. Teatrul răspunde paradigmei sociale cu metoda proprie. Viața fiecărui om este neprețuită. Istoria umanității se datorează tuturor eroilor, cunoscuți și infinit mai mulți necunoscuți, care au păstrat temeinic modelul individual al pasiunii, al implicării, al profesionalismului și al conștiinței”, e modul în care Ada Hausvater își evaluează activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.