„Firul timpului”, o nouă expoziție la Galeria Park din Timișoara

„Firul timpului”, o nouă expoziție la Galeria Park din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Galeria Park a Uniunii Artiștilor Plastici filiala Timișoara, de pe strada George Enescu nr. 1, găzduiește de marți, 21 mai, o expoziție personală de ceramică, „Firul timpului”, realizată de artistul Lelia Brînda, cu sprijinul UAP Timișoara, care va fi vernisată începând cu ora 18:00.

Curatorul expoziției, prof.univ.dr. Dana Constantin, și criticul de artă conf.univ.dr. Gabriel Kelemen vor prezenta expoziția despre care autorul acesteia, Lelia Brînda, mărturisește: „Lucrările adunate în această expoziție continuă încercarea mea de a păstra vie legătura sufletească cu înaintașii mei, transpunând într-un limbaj artistic abstract creații de artă populară și obiecte de familie.


În acest demers, am fost inspirată de scene de viață din satul meu natal, mai precis de cultivarea cânepii și transformarea ei, fir cu fir, de către mama și bunica mea în dantele, broderii, cearșafuri și veșminte. Daca la nivel material această activitate era o necesitate a vieții de zi cu zi, la nivel spiritual fiecare fir împletit cu dragoste și migală a devenit o legătură indivizibilă între generații. Așa au luat naștere casetele de ceramică impregnate cu simboluri, precum și fusele și ghemele supradimensionate cu imagini – toate fiind o punte peste timp care unește trecutul, prezentul și viitorul”.

Expoziția va rămâne deschisă până în 8 iunie, și poate fi vizitată de luni până vineri între orele 10:00 și 18:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.