Fondurile pentru echilibrarea bugetelor primăriilor din județ, deblocate în CJ Timiș după...

Fondurile pentru echilibrarea bugetelor primăriilor din județ, deblocate în CJ Timiș după săptămâni de lupte politice

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

În perioada următoare, primăriile din Timiș vor putea primi diferite sume de bani, care să le ajute să funcționeze, după ce alocarea banilor pentru echilibrarea bugetelor locale a fost adoptată în plenul extraordinar de luni. Decizia vine ca o mană cerească pentru unele primării, care riscau să rămână fără sumele necesare salariilor sau plății iluminatului public. O precedentă hotărâre a fost deja adoptată pe această temă, dar banii mergeau doar spre unele primării, alocați destul de „politic”, dar compensatoriu, spunea conducerea CJT, pentru că primăriile vizate nu primiseră sume de la bugetul central, alocate tot direcționat, dar de la bugetul național, spre cealaltă parte a eșichierului politic.

Acum, alocarea s-a făcut total diferit, propunerea a venit din partea a 19 consilieri județeni, fiind lansată de grupul politic al PSD.


Aleșii au intrat în ședința de comisii reunite la ora nouă a dimineții, s-au certat și împuns, au propus tot felul de amendamente, pentru a termina ședința de plen efectiv să fie încheiată înainte de ora 13. Aripa Nica, plus USR, au încercat să propună o serie de modificări la propunerile PSD, susținute de PNL, dar nu s-a reușit absolut nimic. Alături de Nica au rămas doar câțiva consilieri județeni, fără a mai avea numărul de voturi necesar pentru a putea schimba ceva. Interesant este că, deși la primul vot, la hotărârea precedentă, unii consilieri județeni au votat propunerea, acum s-au întors 180 de grade.

Până la urmă s-a făcut așa cum a cerut PSD, cu un mic (mare) amendament, Lugojul primind un milion de lei, transferați de la cei 3,5 milioane de lei.

Din păcate, aprobarea banilor pentru toată lumea la echilibrarea bugetelor s-a făcut în detrimentul bugetului alocat pentru întreținerea drumurilor județene. Aici, printr-o nouă hotărâre, de la 14 milioane de lei s-a tăiat până la două milioane de lei, sumele respective fiind redistribuită spre nevoile primului proiect. În acest fel, cu două milioane de lei ar trebui să se poată realiza întreținerea drumurilor și să se facă și deszăpezirea acestora. Evident că nu este posibil așa ceva, situație în care toată lumea a fost de acord că vor trebui găsite surse alternative, idee la care au achiesat chiar și inițiatorii „tăierii”. Până la urmă, la vot proiectul a picat, la un singur vot diferență.

Vă reamintim că prima hotărâre de alocare a banilor pentru echilibrarea bugetelor locale a fost atacată în contencios administrativ e prefectul Mihai Ritivoiu, la cererea consilierilor județeni. Prin aprobarea actului normativ de luni, procesul inițiat de Prefectură își pierde obiectul, cel mai probabil plângerea va fi retrasă de inițiator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.