Gabriel Drăgan, primar Peciu Nou, despre dezvoltarea comunei timișene: „Este o provocare,...

Gabriel Drăgan, primar Peciu Nou, despre dezvoltarea comunei timișene: „Este o provocare, cine accesează fonduri europene știe că nu este ușor”

0
DISTRIBUIȚI

Gabriel Drăgan candidat PSD la Primăria Peciu Nou este acum la finalul celui de-al doilea mandat la conducerea comunei timișene și a făcut la PRESSALERT LIVE un scurt bilanț al anilor de activitate.

„Și la primul mandat, și acum în continuare sunt tot cu PSD-ul. Din 2003 am fost membru TSD, și nu am schimbat niciodată. În 2004 am fost consilier local, la 25 de ani, deci pot spune că am început în administrație destul de tânăr. În acești opt ani de când sunt primar am depus și am obținut proiecte pe fonduri europene unde n-a contat culoarea politică și am reușit să accesez foarte multe proiecte, pentru că altfel nu mai stăteam să candidez și pentru al treilea mandat. Lucrez, și mai sunt destule de făcut. În mare, am încheiat proiecte de 5 milioane de euro, lucrăm la proiecte de aproximativ 12 milioane de euro, și mai avem contracte de finanțare semnate, unele în licitație, pentru altele urmează licitația, aproape de încă 10 milioane de euro. Este o provocare, ca și în privat, cine accesează fonduri europene știe că nu este ușor. Când am ajuns în 2016 eu am depus proiectele, eu le-am făcut proiectele tehnice la toate, eu le-am implementat, cap – coadă. Primul pe care l-am finalizat a fost pentru modernizarea străzilor în Sânmartinu Sârbesc, al doilea pe care l-am încheiat a fost pentru reabilitarea și dotarea căminului cultural din Diniaș, unde am făcut pe fonduri europene rețea de apă și stație de tratare a apei. Recent am făcut recepția lucrărilor la rețeaua de canalizare tot în Diniaș. Toate sunt proiecte încheiate, mai sunt detalii, cum ar fi punerea în funcțiune a stației, sunt proceduri”, a spus Gabriel Drăgan.

„Ne lovim de tot felul de bariere, a fost pandemia, ajustarea prețului la materiale, și războiul ne-a afectat. Una e să semnezi un contract în 2016, când am venit, în primele luni cred că am semnat cinci contracte de finanțare. Acum, în 2024, nu pot spune că le-am încheiat pe toate cinci. Încă lucrez la o grădiniță cu program prelungit, tocmai din cauza procedurilor. La unele licitații am avut probleme, de exemplu pentru proiectul tehnic nu s-a înscris nimeni, am scos-o de trei ori, a trebuit să ajungem la atribuire directă. Unele proiecte și execuții sunt cu probleme. La proiectul cel mai mare la care lucrez acum, școala cu bazin de înot semiolimpic să le recepționez până în decembrie”, a precizat primarul din Peciu Nou.

Toate cele trei localități din componența comunei au grădinițe, însă nu mai au școli generale, ca altădată.

„Liceul Teoretic Peciu Nou a fost și este un liceu foarte bun. Eu așa am crescut, de la grădiniță până la liceu la Peciu Nou, mă interesează să ridic cât mai mult nivelul învățâmântului și condițiile pe care le oferim. Cu grădinița nouă suntem la 95%, mai avem de pus mocheta în dormitor, balustradă, gard în exterior, eu zic că în septembrie începem anul școlar în grădinița nouă. O grădiniță de nivel 2024, începând de la supraveghere video, anti-incendiu, până la încălzire în pardoseală, tot. Pentru școală am obținut finanțare în 2020, aici am avut probleme cu actele adiționale, spuneam de majorarea prețurilor la materiale, acum suntem undeva la 85%. În decembrie vreau să fie finalizată. Pentru 0 – VIII sunt 18 săli de clasă, că avem A și B, plus cinci laboratoare, deci 23 de săli de clasă. Plus bazin de înot, vestiare, tot ce trebuie. Ajungem undeva la 400 de copii. Lângă avem liceul cu clasele IX – XII, unde am obținut o finanțare de la Agenția Fondului de Mediu pentru reabilitare energetică, acolo suntem în procedură de licitație.


Tot ce înseamnă infrastructura de învățământ pot să spun că sunt mândru”, a mai declarat Gabriel Drăgan.

Edilul-șef spune că, deși deocamdată comuna nu are un centru medical permament, pentru următorul mandat plănuiește să asigure un asistent medical comunitar.

De asemenea, Primăria Peciu Nou a semnat trei contracte finanțate prin PNRR, unul dintre ele foarte ambițios.

„Pe PNRR am trei proiecte semnate, între care și unul pentru șase stații de încărcare pentru mașini electrice. Săptămâna asta dau ordinul de începere a lucrărilor la primul proiect pe PNRR, piste de biciclete. Următorul e cel cu stațiile de încărcare. Proiectul cel mai mare este unul pentru locuințe nZEB Plus, așa se numesc, locuințe cu destinație pentru cadre medicale, cadre didactice și tineri. NU știm când se va face un centru medical și chiar vom avea nevoie. Cadre didactice – v-am spus că mă interesează să ridic calitatea învățământului. Tinerii sunt viitorul. E un proiect de 5,8 milioane de euro. Am gândit proiectul pentru fiecare localitate din comună. Fiecare locuință va avea cam 80 de metri pătrați, vor fi câte opt în Sânmartin și Diniaș, și 32 în Peciu. Este vorba de locuințe pentru care consum energetic, chiar și iarna, e maxim cât o lumânare pe zi, cu panouri solare (n.r. – nZEB = nearly Zero-Energy Building). Regulamentul pentru utilizarea lor va fi stabilit în primul rând de finanțator, apoi trecut prin consiliul local. Vor fi date cu titlu gratuit, mai mult ca sigur, pe perioadă determinată”, a explicat primarul.

Acesta consideră că, în timp, clasa politică s-a schimbat, iar cei care conduc destinele localităților sau țării o pot face cu demnitate.

„Mă doare, când mă duc pe stradă, și vorbesc cu cineva care nu mă cunoaște și spune despre primari că toți fură. Toți suntem catalogați la fel. S-au schimbat generațiile, suntem persoane care am venit pentru altceva. Sunt persoane dedicate, care au venit pe funcție să-și facă treaba pur și simplu, dacă vorbim din punct de vedere financiar e nerentabil pentru majoritatea. Eu cel puțin vin din privat, unde dacă nu gestionezi banii nu te poți dezvolta. Când vorbești de bani sunt tentații foarte mari. Am avut o propunere la începutul mandatului, și l-am rugat frumos pe respectivul să iasă afară. A venit și mi-a oferit 10%, eu nu înțelegeam ce vrea să spună. Proiect pe fonduri europene, câștigat pe licitație, proiect de 850.000 de euro. Și acum eu vin și vă întreb, ce lucrare făcea omul ăla la mine în comună? Că pe lângă ce-mi dădeam mie trebuia să-și ia și el. De unde scotea banii ăia? Vă spun eu, tot din materiale, și atunci degeaba ne plângem că avem lucrări cum avem în țară. Eu zic că vremurile astea au trecut. Dacă vrei cu adevărat, poți”, este de părere Gabriel Drăgan.

Pe termen mediu și lung, primarul încearcă să impulsioneze dezvoltarea economică a comunei.

„Veniturile sunt mici, comuna Peciu Nou are venituri de 4 milioane. Funcționarea primăriei costă 12 milioane. Susțin reorganizarea adminsitrativ-teritorială, dar până atunci trebuie să găsim soluții. Nu din taxe și impozite plătite de cetățeni vine grosul. De un an și ceva lucrez la un PUZ economic. Economic, nu industrial, cu 12 platforme de 2.000 – 3.000 de locuri. Banii la bugetul local îi aduc firmele, dar multă lume nu înțelege. De când sunt primar au venit câteva firme, pe agricultură, pentru că asta se putea la noi în zonă.  Majoritatea terenului e pășune, și ca să schimb destinația e un proces anevoios. Terminăm PUZ-ul economic anul acesta, iar apoi va urma un PUZ industrial”, a spus Drăgan, care a precizat că pentru asfaltarea localității sunt pregătiți 3 milioane de euro prin programul „Anghel Saligny”, însă lucrările vor începe după ce va fi gata canalizarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.