Marcel Ciolacu despre „ciotul” lipsă din autostrada vestului: „Una dintre cele mai...

Marcel Ciolacu despre „ciotul” lipsă din autostrada vestului: „Una dintre cele mai mari ruşini ale României”. Termenul finalizării şi când se va ajunge la tuneluri

0
DISTRIBUIȚI
<


figure id="attachment_525939" aria-describedby="caption-attachment-525939" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone">
Foto: Virgil Simonescu

Aflat în vizită la şantierul lotului Margina-Holdea de pe autostrada A, premierul Marcel Ciolacu l-a lăudat pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, de faptul că în cele din urmă ceea ce a catalogat ca fiind o ruşine naţională, adică segmentul lipsă de circa zece kilometri dintre Timiş şi Hunedoara, va fi completat.

„Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României, acest segment de aproape zece kilometri, o întreagă poveste. Dumneavoastră aţi venit mai devreme, aţi văzut vreun urs? În această perioadă, după zece ani de zile, în sfârşit se lucrează la acest tronson, care a creat un calvar pentru toţi şoferii. Pentru că o dată trebuie să coboare de pe autostradă, stau într-un sens giratoriu… staţi cu orele acolo, după aceea trebuie să reintri pe autostradă. Mă bucur mult că, cred că era şi normal, e şi la domnul preşedinte al Camerei şi la domnul ministru acasă această ruşine, şi îl felicit pe domnul Grindeanu că s-a implicat şi până la urmă s-a găsit o rezolvare. De fapt, de câte ori ne mai întâlneam la Parlament sau Guvern, cred că întotdeauna se începea cu această problemă pe care o aveţi aici. Sunt 35 de loturi în acest moment, domnul Grindeanu, mă laud şi eu un pic cu munca dumneavoastră. 35 de loturi în execuţie în acest moment de drum expres şi autostradă. Respectiv 750 de kilometri, asta ţinând cont că până acum, tot pe timpul domnului Grindeanu s-au dat în circulaţie primii o mie de kilometri. Asta înseamnă stabilitate, într-un minister, într-un guvern, chiar dacă este de coaliţie. Şi mă bucur mult, suntem într-o campanie electorală, că s-a făcut distincţie foarte clară între Guvernul României şi ce are de făcut Guvernul României, Parlamentul României, unde domnul Simonis este preşedinte al Camerei Deputaţilor şi cursa electorală propriu-zisă. Este pentru prima oară, şi sunt mândru de asta, când se fac aceste distincţii între instituţiile fundamentale ale statului român şi cursa electoral propriu-zisă. Felicitări pentru ce veţi construi, pentru prima oară Guvernul României întoarce tot plusul de valoare dat de atâţia ani la bugetul naţional”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Legat de acest lot mai adaug câteva lucruri, finanţare prin PNRR, aşa cum bine ştiţi, în momentul în care am venit la minister proiectul blocat, de fapt blocat din 2013, peste zece ani, avem un constructor care a terminat faza de proiectare, s-a intrat la faza de execuţie, termenul dat din PNRR este finalul anului 2026, îl cunoaşteţi cu toţii pe constructor. Aţi văzut cum lucrează pe Centura Timişoarei. Eu cred că acest termen va fi devansat, în niciun caz nu se va trece peste acest termen limită, aşa cum am auzit că plâng unii care nu au dat niciun kilometru de autostradă în circulaţie în mandatul lor. Dar, important e că s-a început această lucrare şi că avem un constructor foarte bun, care va duce proiectul la bun sfârşit. Urmând ca odată finalizată această lucrare, să se circule de la Voiţa până la Nădlac fără întrerupere. Sigur că se lucrează şi pe loturile de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti, pe toate cele patru rămase, unele dintre ele vor fi terminate când se vor termina şi aceşti zece kilometri”, a spus şi Sorin Grindeau, ministrul Transporturilor.

Despre începutul lucrărilor efectiv, Grindeanu a precizat: „Deocamdată se lucrează mai în jos pe autostradă pe acest traseu, o să vedeţi că se lucrează până la a ajunge la dealuri. A fost o săptămână-zece zile destul de ploioase şi nu s-a putut intra în forţă, dar ne spunea mai devreme şeful de şantier, că la următoarea vizită o să ajungem până în zona de dealuri, cu toate lucrările care ţine de aşternere, de strat, de balast şi toate lucrurile pe care ei le fac, urmând ca probabil într-o lună-o lună şi ceva să se poată ajunge în zona respectivă şi să vină, ei sunt într-o asociere aici UMB-ul cu o companie cred din Bosnia, care e specializată în tunele, şi unde se poate se va intra şi pe acea bucată. Nu sunt tunele extraordinar de lungi, cam 2 kilometri, care se pot face cu acele aparate destul de repede… Este depusă (documentaţia)… în acest moment şi dacă s-ar ataca zona de tuneluri, s-ar putea ajunge, prima dată se lucrează pe aceste porţiuni, în două-trei săptămâni tot ce ţine şi de acte pe acele porţiuni va fi rezolvat…”.

Ciolacu a mai precizat apoi că pentru toate proiectele nu au fost de ajuns doar banii din PNRR şi că guvernul a contribuit financiar pentru ca termenele să rămână neschimbate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.