Nicolae Robu a replicat în emisiunea PRESSALERT LIVE la acuzele conform cărora membri ai Alianţei PSD-PNL s-ar afla în spatele disputei din Piaţa Unirii dintre USR şi AUR. Candidat pentru un nou mandat la Primăria Timişoara, acesta doreşte în continuare o confruntare faţă în faţă cu Dominic Fritz în campanie.
„Doamne fereşte de aşa ceva, noi ne-am văzut de treabă, cred că am avut vreo 200 de colegi din PNL şi PSD, care au venit atunci, în miez de noapte, să participe, alături de mine şi de candidatul nostru la şefia Consiliului Judeţean, domnul Alfred Simonis, la punerea primelor afişe. Când a bătut clopotul ora 12 am aplicat eu prima, în centru, în Piaţa Victorie. Habar n-am avut ce se întâmplă, ne-am mai plimbat pe acolo puţin şi am rămas uimit când am auzit că în Piaţa Unirii, cred că acolo s-a întâmplat, au avut loc acele incidente. E regretabil că ele au avut loc. Noi dezavuăm orice violenţe, orice agresiuni ale unora asupra altora. Şi vorbesc în general, în comunitate. Cu atât mai mult nu putem accepta să aibă loc în mediul din care se doreşte a ieşi cei cu responsabilităţi de conducere, de decizie, care vor marca viaţa oamenilor, viaţa unor comunităţi întregi, viaţa oraşului, judeţului, în cazul nostru, ba avem şi alegeri europarlamentare. Deci ne dezicem. Iar acuza asta că noi am fi implicaţi, Doamne fereşte! Asta arată disperare, dar nu numai disperare, arată cât de mic e acest om. Care a păcălit o dată atâtea zeci de mii de timişoreni, în 2020, şi atunci e de înţeles că a fost introdus, bine ambalat. Oameni de bună credinţă au crezut în tot ce li s-a promis, neînchipuindu-şi că poate exista o maşinărie capabilă să facă aşa ceva. Să intoxice, să manipuleze la aşa nivel. Că nu s-a mai pomenit aşa ceva pe meleagurile noastre. Ei bine, acum ce program electoral are el? Robu, nu Robu, nu Robu, în diverse versiuni. Cum a prins ocazia, că s-au luat la îmbrânceli. Am înţeles că viceprimarul, Laţcău… Noi am dat apelativul de dublu repetent. Că am înţeles că acum, eu nu l-am poreclit, i-am dat un apelativ, l-au poreclit Bătăuşul! Nu ştiu cum s-a întâmplat şi nu vreau să păcătuiesc acuzându-l… În orice caz nu au făcut cinste Timişoarei prin acele incident şi eu zic să le dăm uitării. Dar, eu cred că mulţi timişoreni au râs, când l-au văzut pe cel care se vrea primar în continuare, după ce nu a făcut nimic… să vină şi să spună aşa ceva, toată lumea a râs. Noi, implicaţi în aşa ceva?!”, a spus Nicolae Robu la PRESSALERT LIVE.
Întrebat de moderatorul Dragoş Boţa dacă crede că viceprimarului Cosmin Tabără i-au fost retrase atribuţiile ca răzbunare sau dintr-un calcul politic, Robu a răspuns: „Eu cred că şi una şi alta. Este şi un act de răzbunare politică efectivă. Aceşti oameni sunt şi răi. Eu primesc semnale de la cetăţeni. De la simpli cetăţeni şi oameni care au câte o mică afacere. Foarte multe din relatările la care asist îmi arată că e răutate efectiv, nici nu văd ce pot câştiga prin tot felul de decizii şi atitudini. Drept urmare nu pot exclude răzbunarea, dar e şi un calcul politic, pentru că ei au în tot ceea ce fac calcule politice, asta e foarte clar”.
Nicolae Robu a dezvăluit discuţii avute cu vicele Cosmin Tabără, când acesta din urmă încerca să-l convingă pe Dominic Fritz de importanţa construirii stadionului din Calea Buziaşului: „Apropo de domnul Tabără… Când am fost eu critic la adresa lui, atunci pe tema stadionului, el a venit la mine să-mi spună că doreşte foarte mult, ca acest proiect, de mine iniţiat, se ştie de toată lumea, cu studiu de fezabilitate deja făcut şi în prag de lansarea licitaţiei la pachet pentru proiectul de execuţie şi execuţie efectivă, cu termen un an, după modelul de la Giurgiu. Acesta era planul administraţiei Robu. În toamna lui 2020 se întâmpla asta, până la sfârşitul anului 2022 stadionul era gata. Cosmin Tabără, în postura de viceprimar, noi fiind colegi de partid chiar dacă eu nu mai călcam în partid, după ce mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte de filială, a venit la mine să-mi spună că el ar vrea să ducă proiectul mai departe. Dar primarul Fritz nu vrea să finanţeze, că după foarte multe insistenţe ale lui, a acceptat până la urmă să facă stadionul, dar numai cu 7.000 de locuri. I-am spus lui Cosmin: Nu vă bateţi joc de acea locaţie, pentru că nu avem alta în oraş la fel de bună pentru un stadion, care poate avea 15.000 de locuri. Avea deja SF făcut, nu vorbeam prostii. A spus că nu crede că-l poate convinge şi că el oricum va insista. Pentru 7.000 de locuri îi dădusem alternativă, aproape vizavi, locaţia unde aveam noi, tot în derulare, proiectul de Complex sportiv şi de agrement din Calea Buziaşului. Proiect care cuprindea bazin de înot acoperit, bazin în aer liber şi un stadion, tocmai de 7.000 de locuri. Şi i-am spus, uite, putem vorbi cu proiectantul şi plecaţi la drum, dacă nu vrea primarul să aloce mai mulţi bani, faceţi-l acolo. El a insistat, viceprimarul de atunci Cosmin Tabără, în mai multe locuri, prin zbaterea lui s-a ajuns, şi acum îl laud, s-a ajuns la 10.100 de locuri. Pentru că primarul nu voia decât 7.000 de locuri. Nu exista absolut nicio justificare. Dacă dădea drumul proiectului atunci, dacă rămâneam primar, proiectul ar fi plecat imediat atunci, la preţurile de atunci, un stadion de 15.000 de locuri costa mai mult decât costă acum cel de 10.100 locuri, pentru că s-a scumpit foarte mult. Atunci m-am supărat eu pe Cosmin Tabără, când, după discuţia cu mine, în care eu aveam impresia că l-am convins să ducă lupta pentru cealaltă locaţie, asta să rămână pentru altădată, cineva va face acolo un stadion sau altceva potrivit să valorizeze terenul.
El a anunţat că va face acest stadion mai mic. Şi atunci asta m-a supărat pe mine. Şi am scris o postare: Ruşine Fritz, Ruşine Tabără! Noi nu am avut altceva împreună, eu cu Tabără. Pe el l-a afectat chestia asta. Şi după aceea mai mult a dat el decât mine, dar nu cu lucruri majore. Deci nu am spus nici eu despre el, nici el despre mine, lucruri peste care nu putem trece. Ca dovadă, spre surprinderea lui, că el a fost intoxicat cu tot felul de informaţii de la prieteni, cu ghilimele, se poartă”.
„A fost surprins (n.r. – Cosmin Tabără) când a văzut eu îl aveam pe lista de consilieri şi că l-am pus pe locul 2 între candidaţii PNL. După Dan Diaconu, nu aveam cum să-l pun în faţa lui. L-am respectat şi, prin urmare, i-am dat această satisfacţie, fără ca el să facă vreun gest ca s-o obţină. Cred că a fost foarte surprins să vadă. Şi acum facem echipă. Am vrut să lămurim aceste lucruri. Şi el are meritul, nicidecum Dominic Samuel Fritz, care acum se laudă că el face stadion. O să mă duc eu într-o zi acolo, poate îi dau idei să pună bodyguarzi pe acolo să-mi interzică accesul, mă duc să filmez stadiul şi să spun oamenilor: Oameni buni, aici în 2022 trebuia să fie stadionul gata, încât în 2023 Timişoara să aibă un stadion de 15 mii, de 10 mii, să-l fi făcut…”, a adăugat Robu.
„Probabil că şi el gândeşte la fel”
Despre faptul că Ludovic Orban l-a girat pe Ion Dan Florin, condamnat pentru corupţie, la Primăria Satchinez, spunând că va fi un sfânt şi „câți dintre noi avem tăria, prima dată, de a rezista ispitei”, Robu a replicat: „Îmi fac cruce… Cum poate cineva să spună aşa ceva: că la prima şpagă trebuie să trecem cu vederea că e greu să rezişti. Doamne fereşte-mă! Şi oamenii aceştia vorbesc de integritate, oamenii ăştia mă acuză pe mine de te miri ce. Nu au niciun proiecte, niciun program politic, nici obiective, nimic, decât Nu Robu, şi atunci îmi pun în cârcă tot felul de bazaconii, invenţii, mă şi mir de ce imaginaţie au. Bolnavă, că una sănătoasă nu ar putea să scoată ceea ce scot ei la adresa mea”.
Cât despre lipsa de reacţie a lui Fritz în acest caz: „Probabil că şi el gândeşte la fel. Că dacă a fost prima hai să trecem cu vederea. Dar la el nu sunt semne de întrebare? Nu acuz, dar spun. A ajuns la acea casă, acel teren, 350.000 de euro plus vreo 150.000, rotunjim acum, terenul, şi în declaraţia de avere… e mândru de soţia sa, pot să-l înţeleg, a vorbit frumos despre dânsa şi când era şomer. El spunea că trăieşte pe spinarea ei. Nu aşa s-a exprimat, dar asta era ideea, că are o gospodărie frumoasă, îi merge bine, cu prietena, cu iubita, şi prin urmare el trăia bine mersi pentru că până la 37 de ani nu a făcut nimic. Vin natural vorbele astea. Nu sunt calculate, nu am urmat un desfăşurător”.
Fostul primar se aşteaptă ca în campanie atacurile adversarului, considerându-l pe Fritz singurul oponent adevărat, să se intensifice: „Din partea adversarului principal, că şi ceilalţi îs conştienţi, cu tot respectul. Nu o spun peiorativ la adresa lor, dar cred că suntem oameni realişti, avem cu toţii studii sociologice, sondaje, simţim pulsul străzii. Lupta e în doi. Îmi este foarte clar. Mă aştept ca din partea domnului Fritz şi a tuturor structurilor şi persoanelor din jurul său, să am parte de mizerii şi mai mari decât cele de până acum, pe zi ce trece, dar le primesc cu zâmbetul pe buze. A, că zâmbetul e câteodată amar, domnule am ajuns eu să fiu în competiţie cu un asemenea om? Asta-mi dă un gust amar. Mi-ar fi plăcut să fiu într-o competiţie pe programe, pe realizări. Că doar realizările pot să-ţi confere şi încredere din partea celorlalţi. Că programele nu sunt inventate de nu ştiu cine şi tu vii ca actor şi le prezinţi. Ci că eşti şi în stare să faci aşa cum le-ai făcut şi altădată. Aţi văzut să vină cu un portofoliu.. a venit cu zece realizări, m-a apucat râsul, pe pliant: am semnat acord cu Banca Mondială ca să facem un nou spital. Pe lângă faptul că ce face e un corp de clădire cu 300 şi ceva de paturi, Spitalul municipal are peste 1100 paturi la ora actuală. Deci cum poţi comasa toate secţiile într-o nouă clădire cu 300 şi ceva de paturi, asta e bună de o nouă anchetă. Acolo e un contract numai bun de cătuşe!”.
„În ce mă priveşte, eu mă prezint în faţa cetăţenilor în continuare pe toate canalele la care am acces. Şi unul pe care pun foarte mare preţ e contactul direct. Am fost în vreo zece locuri în oraş. A venit o perioadă, au fost şi sărbătorile. Pe stradă nu se întâmplă să mă abordeze, o dată mi s-a părut că am auzit pe cineva trecând aşa: votez Fritz! Nicio problemă, dar ce mi s-a întâmplat. Ca în Freidorf, zona de care spunea că e a lui de suflet, că acolo a venit el în Timişoara, bla bla bla, sunt atât de nemulţumiţi cei din Freidorf. Nimic nu a făcut acolo. Asta e, dar acolo am constatat că pe lângă erau trei tineri, unul filma foarte de aproape tot. I-am luat că sunt simpli cetăţeni. La un moment dat unul m-a abordat, discuţie politică, de ce cu PSD-ul? I-am dedicat 20 de minute, că după aceea ai mei mi-au reproşat: domnule primar pe noi ne-aţi ţinut acolo şi i-aţi dedicat ăstuia atâta timp. Un tânăr care chiar nu înţelege lucrurile. După aceea s-a văzut cine e, că e tot timpul alături de Dominic Fritz. Dar eu nu urmăresc pozele sau filmările lor. Unul dintre cei trei a venit şi şi-a făcut poză cu mine la sfârşit şi iarăşi l-au căutat liderii din echipa mea şi: ia uitaţi cine e cel care şi-a făcut poză cu dumneavoastră. În fine, nu mi-au creat probleme să mă bruieze”, a mai spus Robu. Acesta aşteaptă în continuare o confruntare faţă în faţă cu Fritz: „Absolut, eu vreau o discuţie pe programe, pe CV-uri, eu nu mă duc să discut despre gospel. Recunosc că e foarte bun la gospel, dar îl invit, oriunde mă duc, dar discutăm administraţie, nu şmechereli!”.
50% din stirile pressalert sunt cu si despre Lae.
Aveti o pasiune pentru vopsit?