p>

Săptămâna trecută, Craiova a fost gazda turneului final al Campionatului Național U13 la volei feminin. După turneul zonal, și cele două semifinale, 1 (de la Baia Mare), respectiv 2 (Oradea), micile voleibaliste de la CSS Bega Timișoara au făcut o figură frumoasă în cetatea Băniei, încheind turneul pe locul 6.
Trebuie să menționăm că finalistele competiției, CSV Craiova și CSM București, au făcut parte din grupa bănățencelor, iar dacă gazda competiției a câștigat toate meciurile într-o manieră lejeră, cu CSM București, fetele conduse de pe bancă de Cerasella Șerban și Traian Cionca au pierdut la mare luptă, în decisiv (25-19, 25-5, 11-25, 19-25, 15-9), ocupănd locul 3 în grupa B.
În meciul pentru locurile 5-6, CSS Bega a pierdut în fața VIctoriei Nădlac (3-1), echipă pe care o învinsese în meciul din grupă cu același scor.
De menționat și că cealaltă echipă timișeană prezentă la turneul final, CSM Lugoj, a câștigat locul 3, după ce a învins-o în finala mică pe Champions Sibiu cu scorul de 3-1.
După Carla Pîrv, componentă a naționalei U17, voleiul timișorean crește în continuare jucătoare de viitor. Premiul de „cel mai bun jucător de perspectivă” al acestui turneu final a fost obâinut de Bianca Trancă, iar Sofia Nechita a primit „Premiul special”.
Celelălte superlativele ale turneului:
Cel mai bun ridicător – Georgiana Benzar (CSM Lugoj)
Cel mai bun apărător – Ani Irina (CSM București)
Cel mai bun serviciu – Dumitru Rebeca (CSM București)
Cel mai bun atacant – Antonia Pupăză (CSV Craiova)
Cel mai tehnic jucător – Andra Trandafirescu (CSV Craiova)
MVP – Badea Eva (CSV Craiova).
