
Ana Coman va susține un concert la sfârșitul acestei săptămâni la Timișoara, evenimentul fiind inclus în seria de concerte în aer liber organizată de Faber. Cu un sunet personal, versuri sensibile și într-un mod autentic, piesele Anei Coman reușesc să creeze magie. Deși cântă de mică, abia prin 2018, Ana Coman și-a dat seama că muzica este mult mai mult decât un hobby.
A început în variantă acustică, voce și chitară, la Radio Guerrilla, în cadrul rubricii „Ana are cântec”. Ulterior, Ana început să-și lanseze propriile piese și a avut parte de o ascensiune rapidă, participând la mari festivaluri din țară, precum „Summer Well”, „Femei pe Mătăsari”, „Focus in The Park” sau „Electric Castle”. Până acum, a experimentat cu mai multe influențe și și-a exprimat talentul de povestitor, cu versuri atât în română, cât și în engleză.
În 2020, și-a lansat primul album, „9 missed calls”. În 2023, Ana Coman a revenit pe scenă cu cel de-al doilea album – „Pretext”. Un pretext e o cale prin care din doi străini pot face suflete pereche. Un pretext poate fi un pahar de vin, pentru că, în contextul potrivit, devine mai mult decât un simplu pahar. Anul acesta stă sub „Tu nu o să mă uiți” – ultimul album lansat de Ana Coman și cântat prin toată țara în primăvara aceluiași an.
Concertul va avea loc sâmbătă, 29 iunie, de la ora 20:30, la Faber.