Băuturile energizante, pe lista produselor care nu pot fi vândute minorilor. Legea,...

Băuturile energizante, pe lista produselor care nu pot fi vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

0
DISTRIBUIȚI

Comercianții vor avea obligația să se asigure, în cazul vânzării de alcool, tutun și băuturi energizante, că persoana care cumpără are peste 18 ani, potrivit unui proiect inițiat de deputații USR Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu, adoptat astăzi de Parlament.

Interdicția de a vinde alcool și țigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislație, dar regula a fost prea puțin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va responsabiliza pe comercianți și, mai ales, îi va proteja pe copii și adolescenți, anunță USR.

„40% dintre decesele din România sunt legate de factori de risc, adică de comportamente modificabile. Iar dincolo de alegerile personale, factorii de risc pot fi ameliorați prin politici publice. Astăzi am făcut un pas decisiv în privința uneia dintre ele. În România avem o interdicție de vânzare a alcoolului și țigărilor către minori, dar ea e mai mult formală, pentru că, zilnic, mii de copii cumpără tutun și România are cea mai mare rată de fumători în rândul adolescenților din Europa.


Avem datoria, ca societate, de a construi un zid care să ne protejeze copiii”, declară Adrian Wiener, deputat USR și medic.

Potrivit legii adoptată miercuri, pentru a verifica împlinirea vârstei de 18 ani de către cumpărător sau consumator, vânzătorii de băuturi alcoolice, băuturi energizante și produse din tutun, respectiv angajații localurilor publice vor avea obligația să solicite consultarea actelor de identitate ale cumpărătorului/consumatorului. Amenda pentru neîndeplinirea acestei obligații este cuprinsă între 10.000 lei și 30.000 lei.

„A trecut mai bine de un an de când am depus această inițiativă, alături de colegul Adrian Wiener, și mă bucur că am reușit astăzi, în ultima zi de plen a sesiunii parlamentare, să fie adoptată și de Camera Deputaților. Sper ca președintele să promulge legea cât mai repede pentru că nu mai trebuie pierdut timp în a-i proteja pe copii de vicii care pot să le afecteze grav dezvoltarea fizică și mentală, chiar le amenință viața”, afirmă Ionuț Moșteanu, co-inițiator și liderul grupului USR din Camera Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.