
Tinerii care caută să se răcorească din cauza temperaturilor foarte ridicate își pun viața în pericol. Un băiat în vârstă de doar 13 ani a murit după ce s-a înecat în canalul Aranca, în localitatea timișeană Sânnicolau Mare.
„La data de 20 iunie, în jurul orei 09:52, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 13 ani ar fi fost la scăldat în zona canalului Aranca, iar acesta nu ar mai fi ieșit la suprafață.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în urma căutării efectuate de către pompierii acesta fiind găsit. Din nefericire tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către medicul aflat la fața locului, rezultând decesul acestuia”, a transmis IPJ Timiș.
Conform procedurii, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Acesta este al doilea caz de înec raportat de autorități astăzi. În celălalt capăt al județului, la Lugoj, un alt tânăr a murit înecat.