Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, în parteneriat cu Liceul de Arte „Sigismund Toduța”, organizează în această săptămână cea de-a VII-a ediție a „Școlii de vară de Restaurare”, la care participă elevi ai liceului din clasele a XI-a și a XII-a – secția ceramică. Restauratorii muzeului vor face o prezentare teoretică a procesului de restaurare pe suport metal, ceramică, sticlă şi hârtie, vor avea loc demonstrații practice și operațiuni de restaurare făcute de liceeni, sub îndrumarea specialiștilor.
Restaurarea obiectelor de patrimoniu dar și a materialului arheologic provenit din săpături este esențială pentru îndepărtarea și stoparea degradărilor de orice natură, dar și pentru reconstituirea unor obiecte, și presupune o muncă pe cât de minuțioasă, pe atât de laborioasă. Breasla restauratorilor este relativ restrânsă, așa încât prin organizarea acestei școli se dorește promovarea și mediatizarea modului în care trebuie păstrat, ocrotit şi respectat patrimoniul cultural național pentru a rămâne moștenire generaţiilor viitoare și atragerea tinerilor spre această meserie.
Exponatul lunii iunie la Muzeul Banatului Montan este o fotografie care reprezintă casa Markovsky din Reșița în a doua jumătate a secolului trecut. Casa, aflată pe strada Carmen Silva, fusese construită în anul 1916 și în perioada interbelică era una din cele mai cochete clădiri ale orașului. Casa a aparținut familiei de origine poloneză Markovsky, care a avut un rol semnificativ în viața comercială a orașului în anii interbelici. Tatăl, Alexandru Markovsky, era născut la Timișoara în 1873, iar fiii săi, Ștefan și Alexandru, s-au născut la Reșița, la cumpăna dintre veacuri.
Ștefan Markovsky a înființat firma „Mercantil”, care și-a desfășurat activitatea în clădire, având ca obiect de activitate comerțul cu articole tehnice și de construcție.
Tot aici se vindeau aparate radiofonice de provenieneță americană și europeană, tuburi radio-röhren, becuri, candelabre, sobe de teracotă Zephyr, sobe cu combustie permanentă, sobe din fier turnat, mașini de gătit din tinichea și email, și se prestau servicii de reparații la aparatele radiofonice și la receptoarele de tip Vollnetzempfänger. Din 1937 a funcționat în aceeași clădire societatea „Frații Markovsky”, care se ocupa de comerțul cu marfă mixtă, modă, manufactură și textile en-detail. La 1 decembrie 1918, de la balconul casei Markovsky, conducătorii muncitorilor social-democrați au comunicat mulțimii încheierea conflictelor armate din primul război mondial și prăbușirea imperiului austro-ungar.
Muzeul Național al Banatului din Timișoara expune în această lună o rochie elegantă din mătase naturală chinezească cu motive vegetale, cu decolteu petrecut și cordon în talie, care a fost realizată la comandă în anii ʹ80 și a aparținut Mariei Teleagă, fiind donată muzeului de ing. Petru Teleagă și criticul de artă dr. Ileana Pintilie. Născută la Satu Mare, unde și-a petrecut copilăria, Maria Teleagă a terminat școala primară la Timișoara, unde se mutase familia, a urmat cursurile liceului Constantin Diaconovici Loga iar apoi facultatea de filologie, secția română-engleză, devenind, după câțiva ani, cadru universitar al facultății de litere.
În 1995 a făcut un curs de zece săptămâni de „Studii avansate în predarea limbii engleze”, IALS, la Universitatea din Edinburgh, iar în 1998 a obținut titlul de doctor cu teza „Semantica și sintagmatica verbului în limbile engleză și română (microsistemul verba dicendi)”, coordonată de prof. Ivan Evseev. S-a stins prematur din viață, în urmă cu două decenii.