
Poliţiştii hunedoreni nu au avut simţul umorului atât de dezvoltat după ce un minor din Petrila a apelat telefonic, la întâmplare, un bărbat pe care l-a întrebat de un număr al Protecţiei Copilului deoarece ar fi agresat fizic de tatăl său.
„La data de 06 iunie 2024, în jurul orei 22:00, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că a fost apelat telefonic de către o persoană ce părea a fi un minor, care l-a întrebat dacă poate să îi comunice un număr de telefon de la ,,Protecția Copilului”, pentru că a fost agresat fizic de către tatăl său, fără a preciza, însă, cum se numește sau unde se află. Bărbatul de 47 de ani i-a recomandat minorului să apeleze numărul de urgență 112, moment în care, în cadrul discuției a intervenit și tatăl minorului, care i-a adresat injurii și l-a întrebat pe minor cu cine vorbește la telefon, după care convorbirea s-a întrerupt. Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva au identificat apelantul, un minor în vârstă de 11 ani, din orașul Petrila, care a recunoscut faptul că, aflându-se cu un prieten în vârstă de 10 ani, a apelat un număr de telefon „la întâmplare” pentru a face o farsă, conținutul apelului fiind o informare falsă, acesta nefiind victima niciunei infracțiuni.
Totodată, polițiștii l-au identificat și pe tatăl apelantului, un bărbat în vârstă de 35 ani, din orașul Petrila, care a declarat că nu avea cunoștință despre cele întâmplate și nu și-a agresat fiul sub nicio formă.
Părinții celor doi minori vor fi sancționați contravențional, pentru neluarea măsurilor de supraveghere ale minorilor. Deși în acest caz nu a fost apelat numărul de urgență 112, polițiștii atrag atenția cu privire la faptul că apelurile false la 112 sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații), cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective cât și întreaga comunitate.
Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe poate fi sancționată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunității”, a transmis IPJ Hunedoara.