Elevii din cadrul a trei licee timișorene au finalizat o impresionantă lucrare de artă de 20 de metri pătrați, în cadrul unui proiect intitulat „Spații interdimensionale” care va fi expusă pe unul din pereții Liceul de Artă „Ion Vidu” și va putea fi vizitată zilnic, în intervalul orar 8:00 – 18:00, inclusiv pe perioada vacanței de vară. Proiectul a început în primăvara acestui an de asociația Artdendum, cu ateliere de arhitectură în cadrul cărora elevii au aprofundat construcția „solidelor platonice” – tetraedrul, hexaedrul, octaedrul, dodecaedrul, icosaedrul – integrate de cunoscutul filosof în ceea ce a numit geometria sacră, prin descrierea, desenarea și înțelegerea lor. Pe parcursul celor cinci ateliere desfășurate, elevii au învățat concepte de bază legate de geometria plană și solidă a structurilor geometrice și ulterior au experimentat materializarea formelor geometrice prin lut și caolin, au avut ateliere de ceramică au construit și deconstruit „solidele platonice”, realizând, în final, o lucrare care va rămâne orașului.
La realizarea acestei lucrări, o instalație realizată în ceramică, au participat elevi de la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, Colegiul Național Bănățean și de la Liceul de Artă „Ion Vidu”, ghidați de designerul Mihai Caraghiaur și de artistul vizual Cristian Horațiu Pavelescu, sprijiniți de prof.arh. Monica Daniela Sabău, prof.arh. Camelia Hirjea, prof.
Ana Maria Petrov, prof. Adina Cărăbaș, prof.Darius Seroni, în calitate de coordonatori, parteneri ai proiectului fiind Tempini România, MST Solition, Plan Zero, Ducodan, Promograma și Propagarta.