Noi prelungiri anunțate de SCM Timișoara. Continuitate și la nivel administrativ

Noi prelungiri anunțate de SCM Timișoara. Continuitate și la nivel administrativ

0
DISTRIBUIȚI
Foto: scmtimisoara.ro

„Leii din Banat” au anunţat noi certitudini pentru următorul sezon baschetbalistic. Astfel, după reconfirmarea staffului condus de Dragan Petricevic, SCM Timişoara a anunţat că Laszlo Lazar a semnat un nou contract cu alb-violeţii, precum şi Mihai Bădiţa, care a făcut parte şi din lotul formaţiei secunde. Dar şi sârbul Adam Mirkovic şi bosniacul Nikola Gajic.

De asemenea, oamenii din conducerea administrativă, în frunte cu managerul general Sergiu Paşca, rămân pe poziţii.

Adam Mirkovic va începe al cincilea campionat alături de timişoreni iar bosniacul Nikola Gajic ajunge la al patrulea an consecutiv la Timișoara.

În ceea ce îi privește pe jucătorii români, echipa noastră și-a asigurat serviciile lui Lazar Laszlo (căpitanul echipei) și Mihai Bădița, care li se alătură celor ce au contracte în derulare: Șerban Horga, Roland Stanciu, Robert Schipor, Victor Legoșin și Edward Petrescu.

Laszlo Lazar a fost căpitanul din ultimele sezoane și pentru el va urma al şaselea an pe Bega, după ce a sosit în septembrie 2019 de la CSM Oradea, formația din orașul său natal.

Mihai Bădița a fost în ediţia 2023-24 atât în lotul echipei din LNBM Getica 95, cât și în cel al grupării-satelit ce a activat în Liga 1.

„În luna decembrie, la un meci cu CSM CSU 2 Oradea, el s-a accidentat grav la umărul drept.


A fost operat în februarie și a ratat cea de-a doua parte a stagiunii precedente, însă acum este apt de joc și dornic să profite de șansa de a evolua în elita baschetului românesc”, a transmis clubul.

Altfel, tinerii Șerban Horga, Roland Stanciu, Robert Schipor, Victor Legoșin și Edward Petrescu, au înţelegeri valide cu echipa de baschet masculin fanion a Banatului.

Stafful administrativ a fost definitivat iar Sergiu Pașca va continua să fie managerul general al secției de baschet. E al patrulea său sezon în această postură la SCMT.

Fosta internațională Adina Stoiedin va bifa al treilea campionat în staff-ul administrativ pe poziţia de manager sportiv. În stafful tehnic, kinetoterapeutul Ovidiu Maier, preparatorul fizic Tiberiu Puta și medicul Samer Hosin au semnat la rândul lor noi angajamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.