O nouă ediție a festivalului Jazz X, aproape de start în Piața...

O nouă ediție a festivalului Jazz X, aproape de start în Piața Libertății din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Ediția din acest an a festivalului JAZZx se va desfăşura la Timişoara, în Piața Libertății, în perioada 5 – 7 iulie, iar accesul este gratuit.

Încă din 2013, JAZZx (inițial JazzTM) și-a propus să aducă aproape de toate comunitățile Timișoarei o muzică de înaltă valoare artistică, reunind artiști români la început de drum, artiști care inovează și experimentează descoperind noi orizonturi, dar și legende vii ale genurilor diverse pe care jazzul le reunește. JAZZx a reușit să aducă Timișoara pe harta festivalurilor și evenimentelor de jazz de importanță majoră la nivel mondial, nu numai din perspectiva artiștilor internaționali aduși, dar și a căilor deschise pentru comunitățile de artiști români care au crescut odată cu el.


Sunt 133 de premii Grammy care atestă măiestria artiștilor JAZZx. Programul ediției din acest an include concerte cu Marsdelux , Matteo Mancuso și Roberto Fonseca (5 iulie), Tereza Catarov, MonoNeon și GoGo Penguin (6 iulie) și Mischa Blanos, Jazzbois și Jordan Rakei (7 iulie).

Anul acesta săptămâna dedicată jazz-ului în Timișoara începe în 2 Iulie cu școlile de vară Strada Fără Nume și Școala de Vară de Muzică Jazz care au avut peste 100 de aplicanți și vor aduce în Timișoara 45 de poeți și muzicieni care vor lucra alături de specialiști și tutori de la Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance, UK dar și cu susținerea și implicarea The Roundhouse și a Institutul Francez Timișoara. Strada Fără Nume face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii. Mai multe informații despre festivalul Jazz X se găsesc aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.