Viceprimarul Cosmin Tabără, dezvăluiri despre retragerea atribuţiilor: „Am ţinut mult timp doar...

Viceprimarul Cosmin Tabără, dezvăluiri despre retragerea atribuţiilor: „Am ţinut mult timp doar pentru mine”. Ce proiecte susţine că sunt blocate de Laţcău

0
DISTRIBUIȚI

Cosmin Tabără, viceprimarul Timişoarei, a detaliat filmul retragerii atribuţiilor în cadrul PMT de către Dominic Fritz, dar şi despre modul în care acţionează vicele USR, Ruben Laţcău, în cazul proiectelor sale.

„Am ţinut mult timp doar pentru mine lucrurile din interior. Şi inclusiv chestiunea legată de atribuţii, pentru că scopul meu a fost să muncesc şi este să muncesc pentru timişoreni. Şi luarea atribuţiilor nu a fost o chestiune a primarului pentru a mi le lua pentru incompetenţă… Ştiam de mai multă vreme că intenţia este clară, de a mi se lua atribuţiile. Pentru că făceau cu ochiul proiectele la care muncisem şi cărora nimeni nu le-a dat o şansă în urmă cu trei ani de zile, când m-am apucat de ele. Când vorbeam despre stadion, despre realizarea unui stadion în Timişoara, foarte puţină lume credea şi aveam întâlniri cu suporterii, în care nu credeau că se va realiza. Am reuşit să-l duc la finalitate. Lucrând timp de un an jumate cu un singur om şi acela era salvamar, personal administrativ. Pentru că eu nu am avut în toată direcţia mea, după ce a plecat Anca Lăudatu, care a lucrat până în vinerea şi duminica a născut şi a lucrat la caietele de sarcină şi temele de proiectare şi absolut totul, oameni din primărie de la alte direcţii, care lucrau pentru mine şi timişoreni. Pentru că am reuşit să coagulez în jurul meu oameni din cadrul primăriei, care au înţeles că lucrurile astea nu le fac pentru Robu, Fritz sau Tabără, le fac pentru timişoreni. Fără oameni în subordine am reuşit să duc la final şi acum părea un subiect, care odată început în 4 martie, a creat o emulaţie pozitivă şi a creat un sentiment de fericire pentru primar. Pentru că era un nou proiect, chiar dacă studiul de fezabilitate era realizat în trecut, era un proiect nou al adminitstratiei şi cred că singurul de anvergură. Lăsând la o parte nişte stâlpişori care să delimiteze o pistă de biciclete de maşini, cum este pe strada Eneas sau alte genuri… şi ştiam că intenţia este de a mi se lua atribuţiile pentru că mai erau şi câteva alte proiecte. Unul va pleca în câteva zile în execuţie. Şi atunci practic nu erau motivele efective de a-i lua lui Tabără şi atunci s-a încercat specularea votului din Consiliul Local. Dar eu acolo am votat de fiecare dată pentru timişoreni. Şi am votat şi proiectul cu spitalul, care sper să fie făcut şi încă două proiecte şi nu s-a găsit motivul. S-a găsit acel motiv, cum că, cei de la AUR au acţionat împotriva lui Ruben Laţcă. Şi eu aici aş face şi o glumă că: Fritz a scăpat Timişoara de Miky Boxerul, dar l-a introdus pe Ruben Boxerul, pentru că practic, în acea seară, din ceea ce am văzut eu pe ecrane, a fost o chestiune reciprocă între cei de la AUR şi Ruben Laţcău. Şi vedem că acolo unde este un conflict este şi Ruben Laţcău. Nu există niciodată, ceea ce ar trebui de fapt să facă un demnitar, să evite conflictul, iar el îl caută! Şi acela a fost un motiv să-i luăm lui Tabără atribuţiile, a fost simplu”, a declarat Cosmin Tabără la PRESSALERT LIVE.

Despre reproşul primarului legat de faptul că l-a avut consilier personal pe Ilie Sîrbu, devenit apoi candidatul AUR la PMT, Tabără a spus: „Ilie îşi dăduse demisia din 13 martie, nu mai era consilierul meu personal. Sigur că Ilie a ales un drum propriu al lui, cum aleg şi alţii. Sincer eu mi l-aş fi dorit pe Ilie să fie pe lista PNL-ului, dar şi eu treceam atunci printr-o dispută internă cu colegii mei şi nu era momentul în care eu să-i pun oameni pe listă. Dar Ilie şi-a ales un drum al lui. Nu putem să judecăm oamenii după ceea ce vor să facă. Vrea să facă carieră politică, să intre în Consiliul Local, vrea să lupte pentru Primărie, are tot dreptul să o facă, pentru că este democraţie. Dar nu putem judeca, nu putem lua munca, dar încă o mai am, pentru că este munca unei direcţii, care a dat peste 14 licitaţii şi nu aţi auzit măcar de una să spună că Tabără sau oamenii din subordinea lui au indicat cine să câştige licitaţia (…) Ori eu întreb un lucru: dacă pentru ce a făcut Laţcău cu cei de la AUR mi-ai luat atribuţiile, ce mi-ai fi făcut tu, Dominic Fritz, dacă la mine în birou venea procurorul DNA să facă percheziţie, dacă telefonul meu era percheziţionat la percheziţii informatică, dacă eu făceam un şantier în care tramvaiul să dea în stâlp, dacă eu, în loc să dau drumul la pasarela peste Bega, amânam de trei ori termenul. Pentru că eu când am spus că în 4 martie începem lucrările la şantier, le-am început. Când am spus că finalizăm o licitaţie am finalizat-o…”.

Întrebat dacă scandalul cu AUR a fost motivul invocat de Fritz între patru ochi, Tabără a răspuns: „Nu, asta a fost public, că-mi erau retrase clar atribuţiile pentru… Să spunem aşa, nu a fost pentru chestiune de competenţă, a fost pentru chestiune de proiecte şi era campanie electorală în care eu nu puteam să fiu lăsat cu aceste proiecte, pe care să le promovez ca şi liberal, stând pe o listă concurentă primarului.


Lucru pe care l-a şi spus în finalul postării dumnealui. Se regăseşte în postare…”.

„După cum aţi văzut şi în ultima postare a mea, lucrez în continuare pentru proiecte. Mă ocup de ele, veghez în continuare. Şi când aveam atribuţii cu semnătură, să ştiţi că eu mă duceam, am fost şi în comisie la Mediu şi am explicat fiecare proiect şi importanţa, oportunitatea lui şi am luptat pentru obţinerea avizelor şi toate lucrurile acestea, demersurile, relaţiile cu celelalte instituţii. Mă duc pe şantiere şi acum să văd cum oamenii lucrează. Mă bagă lumea în seamă pentru că ştie că nu mă duc pentru imagine, mă duc pentru realizarea obiectivelor şi pentru buna desfăşurare. Şi nici n-aţi auzit, aţi auzit probleme, nici nu am avut foarte multe şantiere, dar ce s-a lucrat s-a lucrat foarte bine. Alţii spuneau că se trezesc la 3 noaptea şi ştiu cum îi cu căldura în Timişoara. Eu, să ştiţi că am fost la 3 noaptea în sala Olimpia când se dădeau acele bări metalice de la acoperiş cu vopsea… (Atribuţiile au fost preluate de) city manager, de domnul venit de la Bucureşti. Decisiv, părea că are un rol important în administrarea oraşului. Din punct de vedere al luării deciziilor şi a relaţiilor pe care le are cu primarul. Primarul cu city managerul sunt cei care decid. Laţcău este un om de execuţie…”, a spus liberalul despre munca de vicerpimar fără atribuţii.

„Făcuse fiul meu cu drona şi erau oarecum o respectare a promisiunilor către timişoreni. Că eu le-am promis că îi voi ţine la curent. Şi chiar fără atribuţii îi voi ţine la curent în continuare. Şi astăzi şi ieri am fost şi la şantierul de la sala Olimpia, pentru că eu ştiu ce-i acolo. Sunt convins că dacă intervine Ruben Laţcău, le va bloca. Ruben Laţcău astăzi şi bazele sportive întâmpină probleme din cauza lui Ruben Laţcău, pentru că nu semnează sporul de noapte al pazinicilor de la sala Olimpia. A cerut punct de vedere la resurse umane pentru o chestiune prevăzută de lege. Avem varianta să închidem sala, la ora 4.30 trimitem oamenii afară, nu-i mai plătim. Sunt deja trei zile în care nu a fost semnat sporul de noapte. Probabil Ruben Laţcău vrea să schimbe şi legislaţia”, a adăugat Cosmin Tabără despre filmarea făcută live la şantierul stadionului „Lego”.

„Vreau să anunţ o veste tristă pentru timişoreni astăzi, din păcate pardoseala de la sala Olimpia va mai fi aceeaşi care este acum cel puţin un an, doi, trei. De mai bine de o săptămână actele pentru ridicarea pe SICAP nu sunt semnate de Laţcău. Găseşte tot felul de explicaţii, că nu ne încadrăm în termen, că nu avem timp să terminăm lucrarea. Mi-am luat angajamentul să stau eu peste vară, cu muncitorii, ca în perioada 1-15 septembrie să terminăm lucrarea. Da, poate este un impediment pentru secţia de handbal şi baschet ca două etape să jucăm afară, pregătirea de vară să nu o facem în sala Olimpia. Dar vom avea o podea modernă, un sistem de iluminat modern cu luminozitatea necesară pentru toate competiţiile. Să nu uităm un lucru. Această sală nu e dedicată doar handbalului şi baschetului, ci este o sală multifuncţională, este singura polivalentă pe care o avem. Pentru că dacă ne zbăteam mai mult şi eram susţinuţi, în ceea ce priveşte sala Polivalentă, astăzi noi eram poate chiar înaintea, cu un pas lângă stadionul Dan Păltinişanu. Pardoseala trebuie înlocuită pentru că se exfoliază şi e risc de accidentări. Laţcău nu a dat drumul la licitaţie, în termen. O licitaţie durează, evaluare 15 zile, mai sunt evaluările, se termină evaluările până se intră în şantier se face deja 1 iulie şi va fi un termen de două-trei luni de execuţie. Dacă se făcea acum două-trei săptămâni, când i-au fost predate documente… era deja licitaţie acum. El e la un nivel prea sus pentru a discuta cu mine”, a mai spus Tabără.

„Sper ca Mircea cel Bătrân să nu fie blocat, tocmai am postat zilele trecute, când am obţinut ultimul aviz de la Mediu, care este deja la autorizaţie. Eu cred că este o modalitate bună ca Dominic Fritz să anunţe începerea lucrărilor înainte de campanie electorală. Ăsta e un reproş pe care-l primesc deseori, că am făcut aceste proiecte pentru Dominic Fritz. Nu le-am făcut pentru el, eu le-am făcut pentru timişoreni, mi-am respectat sarcinile pe care mi le-am asumat în urmă cu mai mult de trei ani de zile”, a precizat viceprimarul PNL.

„Acum trei zile au fost respinse tot de către Laţcău patru HCL-uri pe care trebuia să le introducă Patrimoniul şi nu direcţia care este în subordinea lui şi care a fost în subordinea mea, pentru reglementarea juridică a unor terenuri. Tocmai pentru a face terenuri de sport în cartiere. Mangiuca este unul dintre ele, pe strada Dunărea, str. Polonă, pentru a putea repara aceste terenuri de sport. Pentru a le clarifica situaţia juridică, şi au fost respinse. Pentru că trebuie să le introducă Patrimoniul, că de ce le-a făcut direcţia, o prostie! Noi, direcţia noastră, am cerut societăţii care se ocupă de cadastru, să rezolve problema cadastrală a acelor terenuri, pentru că sunt terenuri cu destinaţie pentru sport. Avea bazele sportive Direcţia iar dacă Patrimoniul nu făcea această treabă noi am făcut-o, nu puteam să stau ani de zile până mi se rezolvă problema”, a concluzionat Cosmin Tabără.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.