CSC Dumbrăviţa şi-a modificat programul de jocuri amicale şi va avea parte de încă un joc cu un adversar de primă ligă. După duelul cu CS Universitatea Craiova, programat mâine, elevii lui Cosmin Stan o vor înfrunta şi pe CFR Cluj, adică cealaltă reprezentantă a României în UEFA Conference League 2024-25.
Jocul cu ardelenii, vicecampionii României, e stabilit marţi, 10 iulie, de la ora 18, pe stadionul „C-tin Rădulescu”, din cartierul clujean Gruia. Acest joc a fost stabilit după ce jocul alb-verzilor cu CSC Şelimbăr a fost anulat la cererea sibienilor.
Astfel, în decurs de patru zile, bănăţenii vor întâlni ocupantele locurilor 3, respectiv 2, ale SuperLigii în sezonul 2023-24. În turul 2 preliminar din „C3” (25.07- 1.08), CFR Cluj va întâlni FC Neman Grodno (Belarus), în timp ce oltenii îi vor avea ca adversari pe câştigătorii dublei manşe dintre Botev Plovdiv (Bulgaria) şi NK Maribor (Slovenia).
În altă ordine de idei, CSC Dumbrăviţa a disputat la mijlocul săptămânii primul joc de pregătire al verii, unul uşor, la Arad, cu juniorii U17 ai UTA-ei, joc câştigat cu 6-0 de timişeni, care au folosit şi mai mulţi juniori în probe.
Antrenorul Cosmin Stan a mizat în acest joc pe: Iliescu (46, Trifon) – Vasluian (30, Băluțoiu; 60, L.
Baeram), Joldea (46, Scutaru; 75, Moțiu), Apro (30, Burdeț; 60, Zurbagiu), Ghinescu (30, R. Gheju; 60, Sima) – Ristin (30, Morariu; 60, Olaru) – Sofran (46, Blaga), E. Adam (46, Martinov), Cibi (46, Paulevici, 75, Nedescu) – Pădurariu (46, Modan).
Marcatorii primului amical au fost Fabiano Cibi (min. 15), Ouadie Salhi (22) și Eric Adam (28), Dragan Paulevici (67) și Andrei Olaru (72 și 75).
Dintre juniorii noi testaţi a fost păstrat în lotul de cantonament pentru Sântămăria-Orlea doar Răzvan Joldea (fundaş n. 2006, UTA). Alb-verzii mizează în Hunedoara, în stagiul început azi, pe 24 de jucători, dintre care doi sunt portari, iar opt reprezintă nume noi oficializate: Nicu Modan (Lipova), Cristi Pădurariu (ex-Buziaş), Alin Burdeţ (CSM Satu Mare), Adelin Iliescu (Lipova), E. Adam (împrumut Poli Timişoara), Claudiu Apro (Csikszereda), Ion Vasluian (Ghiroda) şi Luca Bodri (Pecica).
Stagiul din Țara Hațegului se va încheia peste opt zile, pe 13 iulie. Sâmbătă, 6 iulie, de la ora 11.00, la „Baza sportivă Lunca Jiului”, din Craiova, e programat următorul test, cel cu CS Universitatea pregătită de Costel Gâlcă.
Lotul Dumbrăviţei în cantonament:
- Portari: Cătălin Trifon, Adelin Iliescu;
- Fundași: Vlad Băluțoiu, Alin Burdeț, Cătălin Horcea, Răzvan Morariu, Cristian Scutaru, Ion Vasluian, Claudiu Apro, Costel Zurbagiu, Răzvan Joldea;
- Mijlocași: Nicolae Sofran, Luca Bodri, Fabiano Cibi, Răzvan Ristin, Răzvan Ghinescu, Alexandru Martinov, Ouadie Salhi, Andrei Olaru, Bogdan Sima, Eric Adam;
- Atacanți: Dragan Paulevici, Nicu Modan, Cristian Pădurariu.