Un manuscris scris cu cerneală neagră, în limba germană, reprezentând o notă informativă a contelui Karl Ignaz von Clary und Aldringen și de consilierii imperiali baron Johann von Tauber și Anton Joseph Eberl cavaler de Ebenfeld, privitoare la lucrările de construire a uzinei de la Reșița, datată Timișoara, 8 martie 1770, este exponatul lunii iulie la Muzeul Banatului Montan din Reșița. Prin respectiva notă, se solicita Direcţiunii Miniere Bănățene de la Oraviţa să întocmească, împreună cu comisarul imperial Franz Xaver Schöner, rapoarte regulate asupra evoluției lucrărilor de construire a uzinei.
Istoria industrială a Banatului Montan începe odată cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea când, în urma păcii de la Passarowitz din 21 iulie 1718, Banatul a fost încorporat Imperiului Habsburgic ca un domeniu al coroanei supus împăratului. Deși primele centre industriale din zonă au fost cele de la Bocșa, Dognecea și Ciclova, o decizie importantă a fost aceea de a muta uzinele metalurgice de la Bocşa la Reşiţa, unde existau condiţii mai bune. Atuurile Reşiţei au constat în resursele materiale şi energetice – pădurile necesare producerii mangalului folosit la topitorii, precum și resursele minerale de fier şi de apă, așa încât, în 31 octombrie 1768, Camera Aulică pentru Monetării și Minerit a aprobat raportul Direcţiunii Miniere Bănățene de la Oraviţa de construire a unor noi uzine metalurgice la Reşiţa iar în februarie 1769 s-a decis construirea a două furnale înalte. În octombrie, contele Clary, guvernatorul Banatului și președintele Direcției Miniere Bănățene aproba începerea lucrărilor, care au fost încheiate în ianuarie 1771, cele două furnale fiind puse în funcțiune în vara anului respectiv.
Un vas sferic de ceramică restaurat în laboratorul zonal al Muzeului Național al Banatului a fost ales ca exponat al lunii iulie.
Vasul, rotund și adânc, cu un mâner, a fost lucrat cu mâna, decorat cu benzi geometrice pictate cu modele punctate, în culori cu pigmenți de umbră arsă, provine din zona Ciprului și aparține epocii bronzului târziu, fiind încadrat cu aproximație între 1500-1250 în Ch. Se presupune, pe bază de analogii, că acest tip de vas era folosit pentru a menține pentru mai multă vreme lichidele la o temperatură ridicată. Vasul, restaurat inițial deficitar, a trecut printr-un nou proces de restaurare-conservare care a presupus o succesiune de operațiuni minuțioase, iar acum este expus în expoziția din mansarda B2, în cadrul expoziției „Patrimonium 2022-2023”.
