Începe o nouă ediție a festivalului „Ceau, Cinema!”, la Timișoara

Începe o nouă ediție a festivalului „Ceau, Cinema!”, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Aproape 40 de filme, dintre care multe în premieră în România, fac parte, în  acest an, din programul  celei de-a XI-a ediții a festivalului „Ceau, Cinema!”, dedicat filmului european, care se va desfășura la Timișoara între 17 și 21 iulie. Festivalul prezintă atât titluri noi, care au avut premiera mondială la marile festivaluri internaţionale în ultimul an, cât şi filme clasice prezentate în versiuni restaurate.

Selecţia este împărţită în mai multe secţiuni: Competiţie, Filme de Grădină, Proiecţii Speciale, Focus Franţa, Filme Bănăţene, Focus Judit Elek, Doc-minică, Piaţa Traian, Ceau, Junior! Proiecţiile se vor desfăşura la Cinema Victoria, Cinema Timiş, Grădina de Vară Capitol, Piaţa Traian şi Faber, iar o parte dintre ele vor fi însoţite de discuţii cu invitaţi.

Festivalul se deschide miercuri, 17 iulie, de la ora 19:00, la cinematograful Timiș, cu filmul francez  „Extrasezon”, îm regia lui Stéphane Brizé, o poveste de iubire care îi are în rolurile principale pe Guillaume Canet şi Alba Rohrwacher. Festivalul dedică, de altfel, o retrospectivă cinematografiei franceze noi, din care mai fac parte „Imperiul”, în regia lui Bruno Dumont, câştigător în acest an al Premiului Juriului la festivalul de la Berlin, şi cele mai recente trei titluri ale nonconformistului regizor Quentin Dupieux: „Al doilea act” (2024), care a deschis Festivalul de la Cannes, „Yannick” (2023) şi „Daaaaaali!” (2023).

De o prezentare specială are parte și regizoarea maghiară Judit Elek, care a primit la Budapesta un trofeu onorific din partea festivalului, și șase filme de ficțiune din Bulgaria, Germania, Israel, Polonia, Serbia şi Turcia – „Lecțiile Blagăi”, „Ivo”, „Soldatul care dispare”, „O altă viață decât a mea”, „Clasa muncitoare merge în iad” și Rana îndoielii” – ecranizări din ultimii doi ani, care vor concura pentru trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” şi Premiul Publicului.

Secţiunea „Proiecţii speciale” include filmul românesc „Săptămâna Mare” în prezenţa regizorului Andrei Cohn, comedia din Muntenegru, „Noi să fim fericiţi”, două versiuni restaurate ale firmelor clasice „Urechea” (1970), de Karel Kachyňa, şi „Sacrificiul” (1986), de Andrei Tarkovski, un film cult recent, „Parazit”, realizat în 2019 de Bong Joon-Ho și debutul românesc „Horia” regizat de Ana-Maria Comănescu și prezentat în variantă accesibilizată pentru persoane nevăzătoare.

Există și o secțiune de filme bănăţene, iar de la festivalul de la Berlin vin, în premieră, două documentare recente, incluse în secţiunea Doc-minică: „Favoriten”, al cineastei austriece Ruth Beckermann, şi „Interceptat”, realizat de regizoarea ucraieană Oksana Karpovych.

Programul mai conţine proiecţii în aer liber şi gratuite în Piaţa Traian, precum şi secţiunea Ceau, Junior!, care propune câteva filme de animaţie pentru copii şi un atelier de creaţie „Timişoara la cutie”, iar în cadrul evenimentelor speciale vor fi prezentate trei expoziţii, una la cinema Timiș cu lucrări de artă care ilustrează case din filme celebre, ale artistei bulgare Boryana Ilieva, expoziția „Secvențe” la galeria Pygmalion și expoziția „Ceau, Cinema!, pe numărate”, realizată de studenții Ioana Satmari, Eric Szilveszter și Fabian Leiba și prezentată la cinematograful Victoria.

Atelierul „Ceau, Cineva!”, la care au fost selectați unsprezece tineri din Timișoara și din alte orașe, este dedicat analizei de film şi îl are coordonator pe criticul Victor Morozov.


Partenerul internaţional din acest an este festivalul transfrontalier de film „Tribute to a Vision” din Nova Gorica, oraş sloven de la graniţa cu Italia, care va deţine în 2025 titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Detalii despre filme pot fi găsite pe site-ul Ceau Cinema!, precum şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale festivalului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.