Afișele unor filme de referință din cinematografia românească, în expoziție la Timișoara

Afișele unor filme de referință din cinematografia românească, în expoziție la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Timp de o lună, galeria Pygmalion de la Casa Artelor reunește într-o expoziție intitulată „Secvențe”, peste 50 de afișe ale unor filme românești care au umplut, odinioară, sălile cinematografelor. Afișele unor filme precum „Moromeții”, „Trandafirul galben”, „Stop cadru la masă”, „Nea Mărin miliardar”, „Năpasta” sau „Angela merge mai departe”, care fac acum parte din colecția privată a scriitorului, traducătorului și criticului de film Marian Rădulescu, au fost expuse, cu ani în urmă, în vitrinele cinematografelor Capitol, Timiș, Victoria, Studio, Arta, Melodia, Parc, Unirea, Constructorul sau Dacia.

„Pentru spectatorul de film al anului 2024, un afiș tipărit în România anilor ’70 – ’80 e doar o hârtie în format mai mare sau mai mic, mai mult sau mai puțin (de)colorată, mai mult sau mai puțin inspirată. Atunci când reclama nu avea niciun haz și adesea era o anti-reclamă, afișele ajunseseră o prezență relativ discretă și chiar dorită în cenușiul cotidian. Erau un prilej real de bucurie. Pentru că la televizor nu prea te uitai, internetul — desigur — nu apăruse, astfel că o imagine cu «Omul Păianjen», «Imperiul contraatacă» sau «Întâlnire de gradul trei» te sincroniza cât de cât cu ceea ce se întâmpla – de obicei, înainte cu vreo doi-trei ani – pe ecranele din lumea mare. Iar chipurile «Nemuritorului» Sergiu, al lui Mărgelatu sau al «miliardarului» Nea Mărin îți garantau buna dispoziție.


Câteva zeci de afișe de la filme, ca un bricabrac sentimental, spun povestea unor timpuri în care cinema-ul și afișul de cinema puteau să fie – și adesea erau – o fereastră spre nenumărate lumi posibile” este o scurtă incursiune în lumea de odinioară a filmului românesc, făcută de proprietarul colecției.

Curatorul expoziției, Andreea Medinschi, oferă, la rândul ei, câteva detalii legate de expoziție: „Colecția lui Marian Rădulescu este una foarte mare. Tocmai de aceea, am decis ca acest prim demers – pentru că va fi cu siguranță și o dată viitoare – să cuprindă doar afișe ale filmelor românești din anii 70’ – 80’. Am ales să expunem deopotrivă afișe valoroase din punct de vedere estetic, afișe ale unor filme importante pentru istoria cinematografiei românești, dar și postere ale unor producții care au intrat definitiv în conștiința colectivă. Împreună cu colega mea, Dana Stancovici, am decis să aducem în fața publicului și o serie întreagă de alte exponate – cărți poștale și fotografii – care completează acest demers și care, cu siguranță, vor stârni nostalgia privitorilor”.

Deschiderea expoziției va avea loc miercuri, 10 iulie, de la ora 19:00, aceasta putând fi vizitată până în 8 august,  de miercuri până duminică, între orele 15:00 și 19:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.