
Cea de-a patra ediție a Timișoara International Tattoo Convention, cel mai mare eveniment de profil din regiune, a debutat în weekend la CRAFT cu multe activități. Dacă vineri a avut loc Marea Dezmorțeală, care a inclus o plimbare cu motoarele până la Hitiaș, sâmbătă artiștii au lucrat „cu materialul clientului”.
Printre numele prezente la ediția 2026 se numără artiști de renume precum Luka Čumić, Daniel Piț, Claudiu Marinescu, Cristina Macarie, Fear, OhBoy sau Fum Armada.
Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu concertul Macanache, după ce vineri partea muzicală a fost asigurată de Phunk B & Vlad Dobrescu DJ Set.
Duminică, 18 aprilie, este ultima zi a Convenției dedicate tatuajelor și nu numai.
























