Peste o sută de amenzi date pentru camioane parcate sau conduse pe...

Peste o sută de amenzi date pentru camioane parcate sau conduse pe străzi interzise acestora în Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

Poliţia Locală Timişoara a dat amenzi în valoare de peste 132.000 de lei camionagiilor care au circulat cu vehicule de mare tonaj în zone interzise acestora sau au parcat pe străzile oraşului.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au acționat, în ultima perioadă, și pentru luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor de mare tonaj care circulă sau staționează în zone în care acest lucru este interzis. De altfel, cu privire la aceste aspecte au fost primite și sesizări de la cetățeni care reclamă faptul că astfel de autovehicule se deplasează pe străzi precum Albinelor, Martir Dan Carpin, Balta Verde, Petru Cermena, Arthur Rubinstein, fără a ține cont de indicatoare, producând trepidații la clădirile din apropiere și deteriorând carosabilul. Polițiștii locali au aplicat, în ultimele luni, un număr de 102 sancțiuni contravenționale în valoare de 132.105 lei, conform OUG 195/2002, pentru circulația cu autovehiculele de mare tonaj fără respectarea restricțiilor impuse prin indicatoare rutiere, dar și conform HCL 486/2006, unor autovehicule cu masa de peste 3,5 tone care au parcat în mai multe zone din oraș, deși acest lucru este interzis. Spre exemplu, un bărbat care a parcat în cursul zilei de ieri pe Strada Măcin cu o autoutilitară cu semiremorcă a fost sancționat cu 2500 lei. Un alt bărbat care a circulat cu tir-ul pe Bdul Regele Ferdinand, fără a avea o autorizație în acest sens, în zonă fiind și indicatoare care interzic circulația pe acest sector de drum, a fost sancționat cu amendă de 1485 lei.


Astfel de situații au mai fost întâlnite în zone precum General Ion Dragalina, Ștefan Luchian, Uranus, George Popovici, P. Cermena, Eroilor de la Tisa, 16 Decembrie 1989, IC Brătianu, Oituz, Circumvalațiunii, Take Ionescu etc. Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere pentru a evitarea sancționarea cu amenzi drastice, verificări pe aceste linii fiind efectuate zilnic”, a transmis Poliţia Locală Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.