SCM Politehnica Timişoara a sunat ieri adunarea, dar nu la sala „Constantin Jude”, unde sunt lucrări la instalaţia termică, ci la micuţa sală UVT. Antrenorul Pero Milosevic îi are la dispoziţie pe toţi cei patru nou veniţi în vară, dar şi o serie de juniori promovaţi. De asemenea a revenit după accidentare şi căpitanul Cristi Fenici.
Timişorenii se vor antrena pe plan local. Pivoții Mark Adoreanu și Haris Buljina, interul stânga Eduard Belchite, centrul Đorđe Pisarić, dar și noul antrenor al portarilor, Răzvan Szopka au fost prezenţi la prima „mişcare”. Cu seniorii se pregătesc și câțiva tineri de la echipele juvenile: Alexandru Moțățăianu, Alexandre Moreau (deocamdată prezenți la naționala de juniori), Ionuț Cocoșilă, Luca Turcitu şi Mario Tudor.
„Avem nevoie să muncim bine, după ce ne-am despărțit de șapte jucători: Pribanic, Dragas, Bran, Areshidze, Szabo, Lazăr și Baican. Pe poziția de pivot l-am adus pe Adoreanu, un jucător tânăr, iar pentru inter stânga a venit Belchite, un handbalist de la Reșița, care nu mai e foarte tânăr, dar perfect pentru acea poziție.
Aruncă bine de la distanță și se va completa cu Trif și cu Moțățăianu. Tot pentru pivot a venit Buljina, pe care eu l-am mai antrenat și care va progresa aici. În zona centrală îl vom avea pe Pisarić, fost jucător la Partizan și Metaloplastika. El face bine și faza de apărare, pe mai multe poziții, și are aceleași caracteristici cu Cristian Fenici. Avem și sânge tânăr, adus de juniorii din club, deci cred că vom face treabă bună, dar pas cu pas”, a declarat Pero Milosevic, tehnicianul SCM Politehnica Timișoara.
SCM Poli are opt partide de verificare bătute în cuie:
– acasă, cu Potaissa Turda și Minaur Baia Mare (la 1 și 3 august)
– la Odorheiu Secuiesc, cu CSM Oradea (10 august) și CSM Odorheiu Secuiesc (11 august)
– acasă, cu Partizan Belgrad (16 și 17 august)
– la Cupa Poli (23 și 24 august, semifinale și finale), unde mai participă CSM Oradea și două formații din Serbia, Metaloplastika Sabac și Kolubara Lazarevać
Liga Naţională începe pe 31 august, cu meci pe teren propriu, în compania Focșaniului.