
Ara Malikian este unul dintre puținii artiști de pe mapamond care poate cânta în același spectacol, una după alta, compoziții de Radiohead și Piotr Ilici Ceaikovski. Marți seara, artistul a susținut un concert în premieră în Timișoara, în Parcul Rozelor, unde un public numeros – și plătitor de bilete – a savurat pe deplin o călătorie muzicală care a marcat diverse etape ale existenței artistului născut în Liban care are origini armene.
Seara a debutat cu un recital susținut de Cosmin Rafael Bălean și band-ul său, iar spectacolul invitatului special al serii a început cu mici probleme tehnice legate de funcționarea unui microfon. Mai apoi, acesta a mulțumit de mai multe ori organizatorilor pentru invitația de a cânta în premieră în Timișoara și și-a început poveștile care au colorat recitalul său înțesat de emoții prin mărturisirile legate de atracția sa față de Paganini și o piesă pe care tatăl său îl punea s-o repete până la perfecțiune.
Pe parcursul serii violonistul a povestit cu un șarm inedit cum a cântat la nunți evreiești în Germania la vârsta de 15 ani, cum a fost dat afară din trupa lui Boy George fiindcă a urmărit un concert cu formația Radiohead la un festival și amănunte inedite despre perioada în care a fost membru al Orchestrei Simfonice din Madrid.
Printre piesele cântate la Timișoara s-au numărat și câteva compoziții proprii (cum ar fi „Pisando Flores”), dar și melodii din repertoriul lui David Bowie („Life on Mars”).
Unul din momentele cele mai interesante ale spectacolului său a fost atunci când după o interpretare de excepție a piesei „Paranoid Android” de Radiohead, artistul s-a aventurat într-un vals de Ceaikovski, alăturarea aceasta de compoziții demonstrând faptul că dincolo de abilitățile sale tehnice, Ara Malikian este un adevărat promotor al diverselor stiluri muzicale.
Artistul a mai promis că va învăța limba română pentru viitorul său concert din țara noastră și a mulțumit în mai multe rânduri dirijorului Radu Popa și Orchestrei simfonice LIRA a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, alături de care s-a desfășurat acest spectacol memorabil. Melomanii cu urechi desfundate au avut parte pentru o seară de un amestec de stiluri muzicale cât se poate de reconfortant. Spectacolele artistului spaniol de origine armeană conțin la prima vedere conceptul „de toate pentru toți”, dar dincolo de aparențe, recitalurile sale nu sunt tocmai pe placul oamenilor care rezonează cu compozițiile facile din topurile actuale. Și asta pentru că dincolo de aerul său de spadasin, spaniolul reușește să cucerească audiența prin naturalețe și propagă momente minunate, care reușesc să creeze în rândul publicului emoții sincere.
MINUNAT!!! Chiar daca unii incearca sa minimizeze reusita evenimentului, omul asta a adus o mare bucurie in sufletele multor timisoreni aseara