Vineri seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Liviu Rebreanu a avut loc un accident rutier.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, respectiv în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 50 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Liviu Rebreanu, dinspre Calea Șagului înspre Calea Martirilor, iar la intersecția cu strada Salcâmilor a intrat în coliziune cu scuarul care delimitează sensurile de deplasare”, a transmis IPJ Timiș.
Din fericire, în urma incidentului au rezultat doar pagube materiale.
„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Astfel, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate în acest caz”, mai spune comunicatul polițiștilor.