Un bărbat din Arad a fost prins circulând cu un motor pe pe bulevardul Revoluției având o alcoolemie de 2,6 grame/litru în sânge. În plus, bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie, iar motocicleta era neînmatriculată, astfel că polițiștii l-au reținut.
Verificările polițiștilor au relevat faptul că bărbatul în vârstă de 31 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motorul figurează neînmatriculat.
Testarea cu aparatul din dotare a indicat o îmbibație alcoolică de 1,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Astfel, a fost dispusă recoltarea de probe biologice.
Buletinul de analize medicale a arătat că bărbatul se afla, la momentul depistării, sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 2,60 grame/litru în sânge.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.