
Acoperişul unei case a fost cuprins de flăcări noaptea trecută în Petroşani, judeţul Hunedoara. Pompierii au intervenit de urgenţă şi au reuşit să stingă incendiul în limitele găsite. Din fericire nimeni nu a fost rănit.
„În această noapte, 18 pompieri ai Detașamentului Petroșani au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Maleia din municipiul Petroșani.
De urgență, la fața locului au fost mobilizate 2 autospecialele de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul locuinței (P+1+M), pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Intervenția pompierilor a durat aproape 3 ore, incendiul fiind stins în limitele găsite.
În momentul producerii evenimentului, în casă se aflau 3 persoane, care s-au autoevacuat în siguranță.
În sprijinul pompierilor militari au acționat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Petrila”, a transmis ISU Hunedoara.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile.