
Consiliul Județean Timiș a anunțat că a lansat în sistemul de achiziții publice procedura de licitație în vederea desemnării firmei care se va ocupa de demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”.
„Demersul este posibil în urma definitivării documentațiilor aferente, prin obținerea Hotărârii de Guvern de demolare și a Autorizației de desființare nr. 581 din 5 septembrie 2024 emisă de Municipiul Timișoara”, a transmis CJT.
Proiectul de „Desființare construcţii existente – stadion «Dan Păltinișanu»” include demolarea clădirilor care au fost folosite drept birouri, vestiare, tribune și case de bilete.
Vor fi dezafectate instalația de nocturnă, copertina și tunelul de acces spre teren, împrejmuirea exterioară și se va igienizarea întregul perimetru în așteptarea ridicării viitorului stadion.
Conform devizului general înaintat de proiectant, valoarea estimată pentru execuția lucrărilor de demolare este de 19.961.600,00 lei fără TVA, respectiv 23.754.304,00 lei cu TVA inclus, având ca sursă bugetul propriu al CJT. Termenul de depunere a ofertelor este 30 septembrie 2024, ora 15:00.
„În prezent, pentru anul 2024, ținând cont de etapa în care se află documentația, în bugetul județean a fost aprobată suma de un milion de lei urmând ca, de anul viitor, pe măsură ce se va intra în etapa propriu-zisă de execuție, să se identifice și să se aloce sursele de finanțare pentru restul sumei necesare”, mai spune comunicatul CJ Timiș.
Reprezentanții instituției au mai precizat că instalația de nocturnă va fi transferată cu titlu gratuit către o altă instituție publică, unde ar putea fi de utilitate, destinația urmând a fi stabilită în perioada următoare.