
Un incendiu a avut loc marţi, în zona de acces pentru vizitatori, nivel S2, la Palatul Parlamentului.
„Incendiul a avut loc în zona de acces pentru vizitatori, nivel S2.
Pompierii se aflau în clădire și s-a intervenit imediat, astfel că, în acest moment, focarul a fost stins. Instituțiile abilitate se vor pronunța cu privire la cauza incendiului”, conform unui anunț al Camerei Deputaților. Instituţiile abilitate se vor pronunţa cu privire la cauza incendiului, precizează sursa citată.
IGSU arată că incendiul a avut loc într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafaţă de 30 de metri pătrați.
Nu au fost persoane rănite, iar trei sute de oameni au fost evacuați, menţionează IGSU.
Conform Digi 24, focul a fost pus intenționat de o persoană care a aruncat cu benzină, iar autorul încă nu a fost identificat.