Rusia vrea să pună capăt războiului cu Ucraina la sfârşitul lui 2025 sau începutul lui 2026 cu o victorie, deoarece din vara anului viitor va începe să aibă „probleme serioase” în economie şi va fi nevoie de o mobilizare care poate submina situaţia socio-politică din ţară, a indicat serviciul de informaţii militare al Ucrainei, GRU, informează duminică EFE.
„Schimbarea de la (anul) 2025 la 2026 este cheia pentru ei (ruşi). Ei vor să pună capăt tuturor acestor lucruri, pentru că, după calculele lor, dacă Rusia nu iese învingătoare din acest război, este foarte departe (…) de posibilitatea de a fi o superputere, la care ei aspiră”, a declarat şeful GRU, Kirilo Budanov, citat de agenţia Interfax-Ucraina, preluată de EFE.
Citând documente ruse, Budanov a menţionat că, dacă Rusia nu câştigă războiul cu Ucraina până la sfârşitul anului 2025, în lume vor mai rămâne doar două superputeri: Statele Unite şi China, şi nu va mai fi loc pentru Federaţia Rusă.
„Ei sunt conştienţi de asta. Pentru ei este o perioadă cheie. Prin urmare, vor face tot posibilul pentru a câştiga.
În caz contrar, se îndepărtează de absolut toate procesele mondiale. Singurul lucru pe care se pot baza este leadershipul regional, iar asta nu le convine”, a apreciat şeful GRU.
Budanov a subliniat că Rusia preconizează, conform propriilor documente, că „toate problemele sale vor începe în vara anului 2025”, deoarece atât factorul financiar şi economic, cât şi factorul socio-politic se vor întrepătrunde.
„Se aşteaptă ca în preajma verii anului 2025, impactul negativ asupra economiei să înceapă să se resimtă puternic în ţara lor”, a declarat el.
Totodată, potrivit şefului GRU, în Rusia problema recrutării insuficiente în armată este din ce în ce mai acută.
„În această perioadă (vara lui 2025), (ruşii) se vor afla în faţa unei dileme: fie anunţă mobilizarea, fie reduc cumva intensitatea ostilităţilor, care ar putea fi în cele din urmă critice pentru ei”, a explicat Budanov.
Şeful serviciului de informaţii militare al Ucrainei crede că în Rusia există o oboseală faţă de război, deoarece conflictul a afectat deja o mare parte a populaţiei ruse.
În opinia sa, starea socio-psihologică a populaţiei ruse a fost afectată şi de eforturile Ucrainei de a muta ostilităţile pe teritoriul Rusiei.
„Acest lucru a schimbat viziunea (ruşilor) asupra lumii. Înainte, întreaga populaţie rusă trăia în paradigma că, nu contează ce se întâmplă, suntem o ţară foarte puternică, suntem cei mai puternici din lume. Şi acum, cu primele explozii, spunem noi că la Moscova şi pe teritoriul Federaţiei Ruse acest mit a fost distrus”, a mai afirmat Budanov.